„Pijamale” este un spectacol uşor, antrenant, fără mari ambiţii estetice şi care are o singură ţintă: divertismentul. Prea puţin surprinzător, dar cu mare priză la public, spectacolul „Pijamale”, regizat de Emanuel Pârvu la Teatrul Metropolis din Bucureşti, are o mare calitate: este onest în intenţii. Nu vrea să revoluţioneze sau să inventeze reţete de umor, nu ridică probleme, nu naşte întrebări, darnu dă nici dureri de cap.

Este teatrul prin excelenţă inofensiv, un foc de paie care stă aprins doar cât durează spectacolul. Comedia „Pijamale”, scrisă de Mawby Green şi Ed Feilbert, are la bază o farsă franţuzească de Jean de Letraz şi a avut un mare succes pe Broadway.

Din păcate, în anii `80. De aceea, piesei i se poate imputa umorul oarecum prăfuit. Are rezervele ei de imprevizibil, dar îi lipseşte aluzia la contemporan, vocabularul actualităţii.

Un homosexual convertit

Georges (Adrian Titieni), un bărbat căsătorit cu Yvonne (Monica Davidescu) plănuieşte o aventură extraconjugală cu Babette (Anca Sigartău). Este gata să plece într-o călătorie „de afaceri”, dar este oprit în prag de soţia lui, care îl anunţă că nu mai trebuie să iasă din casă.

A invitat la cină, printr-o telegramă, familia care urma să-i găzduiască soţul. Adică pe Babette Latouche şi Jacques Latouche. Dar Babette nu ştie că Georges nu mai este burlac, iar Georges nu ştie că Babette este măritată cu un infractor căutat de poliţie.

Iar poetul Leonard Joli Joli (Silviu Biriş) nu ştie că nu este homosexual (contrar tuturor aparenţelor). Inserţia lui în peisaj complică cel mai mult lucrurile, iar Silviu Biriş se achită strălucit de misiunea lui de destabilizator.

El este elementul uman care dă greutate umorului, cu intervenţiile lui frivole, cu observaţiile lui stângace şi privirile efeminate. „În niciun ca