Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uite cine vorbeşte!

Publicat in Buna ziua Fagaras, miercuri 18 martie 2009 ·

Ultimele afirmaţii făcute în ,,Monitorul de Făgăraş”(MF), referitor la modul în care Televiziunea Făgăraş a reflectat declanşarea conflictului dintre consilieri şi acest organ de presă, fac necesare unele precizări, mai ales că suntem acuzaţi de lipsă de deontologie. Să le luăm pe rând:

Informare din auzite

1.,,TVF nu a cerut părerea MF cănd a relatat conferinţa de presă”. Nu am făcut-o pentru că am fost refuzaţi şi în alte dăţi, de exemplu când i-am solicitat un interviu consilierului Lucia Baki, la fel cum procedasem cu aproape toţi ceilalţi consilieri. Materialul ar fi fost înregistrat, iar dânsa putea răspunde ce voia la întrebări, care în nici un caz nu ar fi fost insinuante sau răuvoitoare; a se vedea multe alte interviuri găzduite de BZF. Mai normal mi s-ar fi părut ca MF să acorde în paginile sale un drept la replică celor 8 consilieri făcuţi idioţi, limitaţi, minţi înguste şi alte asemenea. Că tot face MF mare caz de deontologie!

2. ,,TVF a prezentat trunchiat adevărul”. Am prezentat lucrurile aşa cum am crezut şi cum au fost. Am ilustrat toate afirmaţiile cu citate din spusele celor prezenţi. Nu vi se pare ciudat că toate relatările celor prezenţi la conferinţa de presă coincid, doar MF spune că lucrurile au fost prezentate trunchiat? MF, care nu a avut niciun redactor prezent acolo! Şi atunci, cum poate face o asemenea afirmaţie? Din relatări la mâna a doua?

3.,,TVF şi BZF au contracte cu Primăria”. Televiziunea Făgăraş şi săptămânalul Bună Ziua Făgăraş sunt două organe de presă care funcţionează ca două societăţi comerciale. Produsele acestora pot fi cumpărate de oricine. Preţurile practicate sunt aceleaşi pentru oricare cumpărător. Oricum, cuantumul sumelor este infim, faţă de cele ale MF. Am publicat anunţuri de licitaţii, concursuri şi, de două ori, hotărâri ale CL. Este vorba de luna ianuarie, când în 2 numere ale BZF, s-au p

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Rezolvare subiecte Română Evaluarea Națională 2025. Cum au rezolvat elevii cerințele la Română la EN 2025

HotNews acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut luni proba la Română la Evaluare Națională 2025 au avut de rezolvate mai multe cerințe din două texte: „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, și „Spre Polul Nord”, de Emil Racoviță. La al doilea subiect, ei a

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

145 de persoane atacate cu seringi la un mare festival de muzică din FRANȚA. Poliția din Hexagon a efectuat 12 arestări

Gandul acum 32 minute
Poliția franceză a arestat 12 suspecți după ce 145 de oameni au raportat că au fost înțepați cu ace în timpul festivalului anual Fête de la Musique, de sâmbătă seara, 21 iunie. Milioane de francezi au ieșit în stradă pentru evenimentul de muzică str

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum o ora
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Atac sângeros la Kiev. Rușii au lansat drone și rachete asupra capitalei ucrainene / Cel puțin cinci morți

HotNews acum 4 ore
Atacurile cu drone și rachete rusești din Kiev și din împrejurimi au ucis cel puțin cinci persoane și au rănit alte zeci, au provocat incendii în zone rezidențiale și au avariat intrarea într-o stație de metrou care servește drept adăpost antiaerian

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

29°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°