Un nou proiect social vine în sprijinul comunităţii româneşti din Milano. Iniţiativa este promovată de Asociaţia “Fonema” şi a fost prezentată duminică, 15 martie, în faţa enoriaşilor din parohia “Pogorârea Sfântului Duh”. “Fonema” oferă consultanţă româncelor care lucrează în familii ca menajere, baby-sitter sau îngrijitoare de persoane. Obiectivele urmărite de această asociaţie sunt: orientarea româncelor în sistemul sanitar, cel imobilar, în sistemul legislativ, pe piaţa muncii italiene.
“Vrem să le ajutăm pe românce, deoarece foarte multe dintre ele lucrează în familiile italiene.”, ne-a explicat Chiara Lainati, iniţitoarea proiectului.
Proiectul cu titlul ”Promovarea Bunăstării Sociale a Asistentelor Familiale” îşi propune două modalităţi de abordare a problemelor româncelor. Se vor organiza întâlniri de grup în care se va discuta despre locuinţă, serviciu, medic, etc. Pe de altă parte, în întâlnirile individuale se vor identifica problemele specifice fiecărei persoane.
“Noi ne adresăm mai ales femeilor care, deşi sunt de mult timp în Italia, nu cunosc instituţiile care le pot ajuta.”, a declarat pentru “Adevărul” Federica Rogantin.
La sfârşitul slujbei religioase de pe 15 martie, Chiara Lainati şi Federica Rogantin, iniţiatoarele proiectului, au avut scurte întâlniri cu circa 200 de români. Aceştia au cerut sfaturi despre găsirea locuinţelor, reglementarea contractelor de muncă, etc.
Proiectul ”Promovarea Bunăstării Sociale a Asistentelor Familiale” este finanţat de Provincia Milano. Iniţiativa a debutat în iulie 2008 şi se va finaliza în iunie 2009. Acţiunea se adresează, de asemenea, ucrainiencelor şi femeilor din America de Sud. Iniţiativa aparţine ONG-urilor “Compagnia Itinerante” şi “Fonema”.