Evoluţiile foarte bune din pieţele consacrate înregistrate în săptămâna trecută s-au transmis şi în pieţele regionale, dar nu la acelaşi nivel. Pe piaţa de la noi, indicii au reuşit a doua săptămână de creştere, cea mai bună evoluţie fiind înregistrată de indicele SIF-urilor, BET FI, care a urcat cu 8% şi are o crestere de la începutul lunii de aproape 20%. Dacă în urmă cu două săptămâni SIF Moldova şi Oltenia înregistrau cele mai slabe performanţe dintre
Evoluţiile foarte bune din pieţele consacrate înregistrate în săptămâna trecută s-au transmis şi în pieţele regionale, dar nu la acelaşi nivel.
Pe piaţa de la noi, indicii au reuşit a doua săptămână de creştere, cea mai bună evoluţie fiind înregistrată de indicele SIF-urilor, BET FI, care a urcat cu 8% şi are o crestere de la începutul lunii de aproape 20%. Dacă în urmă cu două săptămâni SIF Moldova şi Oltenia înregistrau cele mai slabe performanţe dintre cele cinci societăţi, în perioada analizată au recuperat decalajul prin creşterile de peste 11%.
Pe parcursul a trei şedinţe, indicele principal al pieţelor americane, Dow Jones, a reuşit o creştere de aproape 10%, ajungând din nou peste nivelul de 7.000 de puncte. Evoluţiile agresive de marţi şi joi se datorează în special unor reacţii tehnice după scăderile drastice din ultimul timp, în urma cărora pieţele americane se aflau într-o zonă de supravânzare. Am asistat astfel la o detensionare, posibilă şi datorită unor informaţii favorabile din sectorul bancar, precum cea legată de Citigroup, care a avut o activitate favorabilă în primele două luni şi ar putea înregistra cel mai bun trimestru din 2007.
Mişcările din pieţele importante de acţiuni s-au transmis şi în pieţele regionale, dar amploarea creşterilor a fost mai redusă. O volatilitate extrem de ridicată s-a înregistrat în ultimele zile în piaţa petrolului, fiind zile în care am a