Fotbalul este un spectacol absolut, cu o putere de seductie care atrage milioane de oameni pe stadioane si in fata televizoarelor. Sportul cu balonul rotund este si o afacere care controleaza o piata extrem de diversa, de dimensiuni imense. Criza in care se scufunda acum economiile lumii poate afecta si fotbalul, dar nu-l poate falimenta, tocmai datorita acestei imense piete. In plus, pentru suporteri fotbalul este o distractie pe bani putini, deoarece un privit la televizor are doar costuri colaterale, cum ar fi berea sau tigarile, iar stadioanele au si loje pentru oamenii cu bani, dar si peluze pentru ceilalti. Desi "retetele" meciurilor, adica incasarile din bilete, par insuficiente, fotbalul are abonati, drepturi de televizare si, la un anumit nivel de performanta, bani de la UEFA. Transferurile sunt o alta sursa de bani, asa cum s-a vazut la inceputul anului, cand Steaua a capatat sase milioane de euro pentru Radoi.
Sigur, sunt si costuri, iar veniturile jucatorilor depasesc visele multor oameni de afaceri. Cred totusi ca in Romania multe echipe romanesti nu au fost conduse ca o afacere. Ele depind prea mult de un singur om, de fapt, de banii si afacerile acestuia. Daca intamplator afacerile finantatorului merg rau, atunci intreaga echipa ramane fara bani, ceea ce nu e normal. Criza a lovit insa si cluburi europene de mare calibru. Cu aceasta ocazie observam insa ca, in ciuda unui actionar majoritar, care are probabil cea mai mare influenta, cluburile europene au in actionariat chiar si fonduri de investitii sau mari lanturi de retail. Actionarul majoritar al echipei Paris Saint Germaine este fondul de investitii american Colony Capital, care a cumparat pachetul de la grupul media Canal±. Ceea ce arata atat diversitatea actionariatului, cat si capacitatea acestuia de a injecta bani.
Nici unul dintre patronii fotbalului romanesc nu si
