Vânzarea celor 36 de societăţi la care statul este acţionar majoritar se va încheia anul acesta. Pentru celelalte 376 de companii, unde deţine pachete minoritare, va fi înfiinţată o nouă SIF. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are de recuperat circa patru miliarde de lei, respectiv un miliard de euro, de la diverşi debitori. La această sumă se adaugă alte 14,12 milioane de euro şi 274,22 de milioane de dolari. „Este o sumă foarte mare, care, î
Vânzarea celor 36 de societăţi la care statul este acţionar majoritar se va încheia anul acesta. Pentru celelalte 376 de companii, unde deţine pachete minoritare, va fi înfiinţată o nouă SIF.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) are de recuperat circa patru miliarde de lei, respectiv un miliard de euro, de la diverşi debitori. La această sumă se adaugă alte 14,12 milioane de euro şi 274,22 de milioane de dolari. „Este o sumă foarte mare, care, în loc să fie în circuitul financiar, se află blocată în diferite etape în instanţele judecătoreşti. Vorbim de 18.709 de procese aflate pe rol: faliment, majorări, revendicări, penalizări etc.“, spune Mircea Ursache, preşedintele AVAS. Acesta susţine că numai pe insolvenţă sunt 14.000 de cazuri, în care instituţia are de recuperat sume consistente, fiind înscrisă la masa credală, iar numărul total al debitorilor AVAS este de circa 76.000.
Însă instituţia care gestionează societăţile la care statul mai este acţionar nu are numai de recăpătat sume importante de bani. AVAS ar putea fi obligată, în baza unor hotărâri judecătoreşti, să achite peste 220 de milioane de lei, 82 de milioane de euro, plus 46,7 milioane de dolari.
30 de milioane de euro pe bursă
În 2003, pe lângă cele două mari portofolii de la Bancorex şi Banca Agricolă (ambele cu o valoare nominală de 3,1 miliarde de dolari), autoritatea a preluat şi d