Intre amintirea neplacuta a ratarii de la Olimpiada, care l-a privat de o medalie de aur la sarituri, si un antrenament cu juniorii de la Dinamo, Marian Dragulescu ne dezvaluie avantajele si dezavantajele practicarii gimnasticii. Viata in cantonament, departe de cei dragi, pregatirile extenuante pana in miez de noapte ale exercitiilor castigatoare, dar si bucuria de a asculta imnul de pe cea mai inalta treapta a podiumului sunt doar cateva dintre momentele cele mai importante din viata unui sportiv de performanta.
Cu ce se mai ocupa Marian Dragulescu dupa iesirea din scena gimnasticii?
M. Dragulescu: Momentan sunt antrenor la clubul Dinamo, sectia de juniori. Am in subordine copii cu varste cuprinse intre 6 si 14 ani, iar munca am inceput-o in ianuarie anul acesta. Sunt la inceput, iar aici sunt coleg cu Marius Urzica, bunul meu prieten.
Ai abandonat total gimnastica de performanta?
M. Dragulescu: Am unele probleme de sanatate, de fapt problema mea este coloana. Am facut o serie de analize, voi mai face, iar daca starea mea fizica imi va permite, sper sa mai particip. Este greu sa ma pronunt acum. Oricum, prin sala mai fac diverse exercitii din cand in cand, nu pot sa stau departe de fenomen. In alta ordine de idei, la gimnasti dupa ce se lasa se vede imediat, eu vreau sa ma mentin in forma si sa nu ma ingras.
Ai reusit sa treci peste momentul ratarii de la Olimpiada?
M. Dragulescu: In viata de sportiv sunt momente si momente, unele mai bune, altele pe care nu vrei sa ti le aduci aminte. Asa a fost sa fie, de multe ori castigi, dar mai si pierzi. Nu voi putea sa uit acea ratare. Cu toate acestea, daca trag linie, sunt multumit cu ceea ce am realizat, tinand cont de faptul ca in luna februarie a lui 2008 nu stiam daca voi putea sa concurez la Olimpiada. Nu am avut timp sa ma pregatesc asa cum ar fi trebuit,
