* directorul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" se află în conflict deschis cu angajaţii instituţiei, după ce a refuzat să le plătească drepturile financiare câştigate în instanţă * un proces, o plângere penală, acuzaţii de favoritism, de trucare a concursului de ocupare a treptelor de salarizare şi de căpuşare a fondurilor bibliotecii prin propria firmă, pe de o parte, dizolvarea biroului de Marketing şi Proiecte Culturale, neluarea în seamă a deciziilor Consiliului Ştiinţific şi trimiterea liderului de sindicat să lucreze pe un post sub pregătirea lui, de cealaltă parte - acestea sunt o parte din ingredientele unei lupte surde, purtate printre rafturile cu cărţi din Casa Tineretului
Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, protejarea şi avansarea cu orice preţ a unei anumite angajate, hărţuirea liderului sindical şi a celor care nu sunt pe placul conducerii, toate acestea sunt reproşate directorului Bibliotecii Judeţene, Dragoş Neagu, de către angajaţii instituţiei. Conducătorul bibliotecii pare că taie şi spânzură după bunul plac şi nimeni nu are curajul să ridice vocea. Singurul care a făcut aşa ceva, având chiar această datorie, liderul sindical Cătălin Râşnoveanu, s-a căpătat cu un referat pentru că a ofensat membrii unei comisii. Mai mult, atunci când sindicatul a vrut să înlăture suspiciunile privind o eventuală căpuşare a bibliotecii de către firma directorului Neagu, "Eranet", sindicatul nu a primit niciun răspuns în acest sens, spunându-i-se că nu este organ de control şi nu are dreptul să ceară acele documente.
Dragoş Neagu nu recunoaşte ca act normativ ce trebuie respectat Contractul Colectiv de Muncă
Sindicatul bibliotecarilor a făcut plângere penală împotriva lui Dragoş Neagu, directorul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati", în urmă cu câteva săptămâni, pentru "neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salari