Hanna Schmitz, din "Cititorul", nu a fost decit o rotita intr-un mecanism, care a avut totusi la indemina optiuni individuale, dar nu a facut recurs la ele. In filmul "Cititorul", intr-o discutie dinspre final, supravietuitoarea incendiului ii recomanda lui Michael Berg, fostul iubit al femeii-gardian SS care se sinucisese, sa mearga la teatru daca doreste "catharsis", sa se indrepte catre literatura daca doreste sens, nu catre lumea lagarelor, pentru ca din lagare "nu iese nimic". Ei bine, cartea si filmul despre care vorbim nu sint dintre cele obisnuite, pentru ca nu ofera sens. Nu asistam la o pedagogie confortabila de asumare exemplara a greselii si de transformare spectaculoasa in bine prin intelegerea raului. De fapt, "Cititorul" este povestea unei mari confuzii morale. De mai multe ori, si in timpul procesului, si dupa, Hanna Schmitz, fostul gardian SS, nu da semne ca are la indemina categoriile etice cu care operam indeobste. Slujba de la SS i se pare o slujba ca oricare alta; cind este intrebata de ce nu le-a lasat sa iasa pe femeile cuprinse de incediu, raspunde ca astfel s-ar fi produs haos; dupa razboi si pina la proces nu s-a gindit niciodata la trecutul ei patat; chestionata, la batrinete, daca a invatat ceva din toate prin cite a trecut, raspunde doar ca a invatat sa citeasca. "Cititorul" ilustreaza foarte bine procesul de atrofiere a constiintei umane pe care l-a produs nazismul. Se stie, la fel ca si comunismul, nazismul si-a propus sa-si converteasca supusii la un cod moral propriu, alternativ moralei traditionale. Duritatea, eliminarea sentimentelor, justificarea ideologica rasista a violentei si a crimei, conformismul fara rest se numarau printre "valorile" propovaduite de aceasta "religie" seculara. Membrii SS, cu precadere, erau indoctrinati in acest spirit. SS-ista Hanna Schmitz, prin frigiditatea ei emotionala si morala (sa nu uitam, emotia de