"Vând dormitor complet, stare bună, mobilier de hol şi pianină corzi încrucişate, samovar, sfeşnice din argint, combină muzicală Akai, maşină de cusut electrică Sanda, maşină de spălat Albalux, calorifer electric, haină de nurcă damă, măsura 48, căciulă astrahan, cărţi, diverse." O viaţă de om scoasă la vânzare. Viaţa unei familii.
Genul acesta de anunţuri de vânzare, prezente în paginile de specialitate ale Scînteii sau României libere, erau, de fapt, mai mult decât vânzări de obiecte. Ochiul format ştia să distingă vânzările obişnuite de "totala debarasare" care preceda părăsirea definitivă a ţării.
În Republica Socialistă România, termenul de "reîntregire a familiei" devenise unul uzitat, în special în anii ’70-’80, când s-au înregistrat multe cazuri de părăsire a ţării prin metoda căsătoriilor cu cetăţeni străini sau pur şi simplu a părăsirii ţării de unul dintre membrii familiei, care ulterior solicita oficial ca rudele sale de gradul I să-l urmeze. Aceasta era una dintre cele mai facile metode, pentru că, deşi extrem de complicată ca procedură şi deloc fără probleme pentru rudele rămase în ţară, cărora prezenţa într-o ţară occidentală a unui neam însemna "stricarea dosarului" şi chiar atragerea de măsuri punitive – de la imposibilitatea înaintării pe scară ierarhică, până chiar la concedieri sau "doar" hărţuiri permanente la locul de muncă, măcar te lăsa în viaţă la final.
Rudele din străinătate erau o adevărată bătaie de cap chiar şi pentru neamuri de gradul trei sau patru, după cum rezultă din fişele întocmite de secţia de cadre a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, pe baza informaţiilor primite de la organele de Securitate. Culmea este că printre cei cu "bube" la dosar se aflau şi membri supleanţi ai Comitetului Central, ai Marii Adunări Naţionale, oameni de prin ministere şi alte personaje
