Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti se numără printre cele opt universităţi anchetate în scandalul diplomelor de licenţă obţinute prin fraudă. Anchetatorii susţin că 15.000 de persoane au obţinut o diplomă în acest fel. Afacerea era condusă de două universităţi neacreditate din Bucureşti, iar falşii studenţi susţineau examenele de licenţă la mai multe instituţii din jurul Capitalei, printre care şi Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti. Cei care nu doreau nici măcar să se prezinte la examenul de licenţă puteau cere serviciile unei persoane, dintr-o listă de 20, care să susţină examenul în locul lor, în baza unui document de identitate fals. Pentru acest serviciu, trebuiau să achite o sumă de 600 de euro, înafară de banii plătiţi pentru diploma de licenţă.
Reţea bine organizată
Capul reţelei diplomelor false era Mina Silviu Dobronauţeanu, fondatorul şi rectorul Universităţilor Alexandru Ghica şi Europa ECOR din Alexandria, judeţul Teleorman. Acesta era ajutat de Liviu Ionuţ Dencu, din Alexandria, şi Marian Vătăman, din Bucureşti, care se ocupau de falsificarea diplomelor de bacalaureat şi a foilor matricole. Ion Pârvuţoiu, fost colaborator al ASE Bucureşti, depunea dosarele pentru susţinerea examenelor de licenţă, iar Mihaela Cristina Vătăman, soţia lui Marian Vătăman, se ocupa cu completarea documentelor falsificate şi intermedia prezentarea altei persoane la examen în locul titularului de dosar.
Rectorul universităţii din Ploieşti nu ştie nimic
Scandalul a ajuns la urechile reprezentanţilor Universităţii de Petrol-Gaze din Ploieşti prin intermediul mass-media. „Am aflat acum, nu am fost contactat de autorităţi, nu a venit nimeni să facă o cercetare în universitatea pe care o reprezint, nici de la ministerul nostru, nici de la poliţie. Cred că a fost invocat eronat numele instituţiei de învăţământ superior