Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi români, responsabili cu frumuseţea la San Marino

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 martie 2009 ·

În statul San Marino, situat în centrul Italiei, foarte puţini străini au dezvoltat o afacere. Însă o familie de români a reuşit să deschidă un centru de înfrumuseţare, care are succes în rândul localnicilor. În contextul în care ştirile despre evenimentele negative ale unor români s-au extins în toată Peninsula, acestea nu au afectat comportamentul şi atitudinea rezidenţilor din cochetul stat. Liviu şi Mihaela Anghel au inaugurat, anul trecut, salonul “Estetique Michelle” care se bucură deja de notorietate în unul dintre cele mai mici state din Europa, cu aproape 30.000 de locuitori.

Referitor la experienţa ca antreprenori în Occident, aceştia sunt de părere că “este foarte greu pentru un străin să-şi deschidă o afacere aici. În cazul nostru, doar licenţa a costat 50.000 de euro, iar birocraţia este îngrozitoare. Cu răbdare şi pasiune însă am reuşit totuşi să realizăm acest vis al nostru”, au mai precizat soţii Anghel. Afacere de succes într-un stat exclusivist

Cei doi români au plecat din ţară în urmă cu peste zece ani. Originari din Bucureşti, s-au stabilit în provincia italiană Rimini, iar în statul San Marino, aflat la jumătate de oră distanţă cu maşina, au dezvoltat mica afacere. “Aici nu au fost evenimente negative. Nu s-a întâmplat nimic care să atragă atenţia localnicilor. Muncim şi ne comportăm exemplar şi tocmai de aceea nu am avut parte de nicio manifestare negativă. Clienţii noştri sunt majoritatea italieni sau sanmarinezi şi mai puţin străini”, au mai precizat aceştia. Liviu Anghel (43 de ani) a venit la San Marino în anul 1997, cu ocazia unei excursii, dar a luat în calcul şi posibilitatea de a rămâne, în eventualitatea în care ar fi găsit un loc de muncă. În România lucrase ca şef de sală în restaurante renumite şi a gestionat, pentru o buna perioadă, barul din cadrul hotelului “Intercontinental”. “Veneam din România cu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România reacționează după ce Financial Times a scris că SUA fac presiuni pentru frații Tate. Ce spune Ciolacu după discuția cu Hurezeanu

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marți, 18 februarie, după o discuție privată cu ministrul de Externe Emil Hurezeanu, că SUA nu au cerut oficial României detalii referitoare la frații Tate.

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

Zelenski critică din Turcia întâlnirea ruso-americană de la Riad „cu privire la Ucraina, fără Ucraina”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se află într-o vizită în Turcia, critică întâlnirea ruso-americană de marţi, 18 februarie, din Arabia Saudită, pe care o cataloghează drept negocieri cu privire la invazia rusă a Ucrainei ”fără Ucraina

Susținător al lui Călin Georgescu, reținut după ce a amenințat, pe TikTok, că-l dă „cu capul de bordură” pe Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de procurori pentru amenințări și injurii la adresa lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Mesajele au fost postate pe TikTok, unde influencerul are peste 23.000 de urmăritori.

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Episodul 13 al podcastului „Update Go4it” îl are ca invitat pe Vlad Micşunescu

Mediafax acum o ora
Episodul va fi disponibil vineri, 21 februarie 2025, începând cu ora 12:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Această ediţie este realizată cu sprijinul Defender. Vlad Micşunescu este cunoscut pentru expertiza sa în domeniul auto, oferind recenzii det

Nicuşor Dan spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale. ”Ultima oară când m-am uitat, deci noi am lansat asta acum exact două săptămân

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

VIDEO Ilie Bolojan, la șase zile după ce a preluat funcția de președinte interimar, despre anularea alegerilor: „A fost o situație excepțională gestionată cu instrumente democratice”

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, spune că România se află „în cadrul constituțional” în acest moment, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. El a afirmat, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București, că

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°