Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată lumea cu încetinitorul

Publicat in Adevarul, miercuri 18 martie 2009 ·

Discovery Channel difuzează primul sezon al emisiunii „Time Warp“ în fiecare duminică, de la ora 17.00. Omul de ştiinţă Jeff Lieberman foloseşte o cameră specială prin care surprinde întâmplări cotidiene, care sunt spectaculoase dacă sunt văzute cu încetinitorul. În fiecare episod, lucruri obişnuite precum o picătură de apă care cade într-o baltă, un câine care îşi potoleşte setea sau un boxer care primeşte un pumn în faţă, devin fascinante dacă sunt arătate la o viteză mult mai mică decât cea din realitate.

Folosind camere de filmare de înaltă performanţă, tehnici speciale de montaj şi filmare cu viteză mică, laboratorul „Time Warp” demonstrează ce se întâmplă cu adevărat atunci când se produce o spărtură, o fisură sau o coliziune.

Fiind un om de ştiinţă, Jeff Lieberman ştie de obicei la ce să aştepte atunci când filmează ceva cu încetinitorul. Însă mai există şi surprize, după cum povesteşte chiar el.

„Dacă treci un curent suficient de puternic printr-un cablu mic, în aproximativ o zecime de secundă, curentul transformă acel cablu din stare solidă în stare lichidă, apoi gazoasă şi apoi în plasmă. În acea zecime de secundă, noi am filmat totul de 10.000 de ori mai încet faţă de viteza normală”, spune Lieberman.

Strănutul, cel mai solicitat

Datorită noilor tehnologii, aproape orice poate fi filmat în slow motion, iar de obicei piedicile apar din cauza elementului uman.

De curând, realizatorii au încercat să filmeze ce se întâmplă atunci când un om strănută. Însă, în ciuda unei doze mari de praf de strănutat, mai exact piper pisat mărunt, nimeni nu a reuşit să strănute. „Strănutul este cel mai rapid lucru pe care îl face un om.

Diverse chestii îţi ţâşnesc din nas şi din gură cu viteze de aproximativ 75 km/h. E dezgustător, dar în acelaşi timp şi potenţial distractiv”, p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°