Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţiile pentru acasă, făcute la şcoală

Publicat in Adevarul, joi 19 martie 2009 ·

La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” 28 de copii iau masa de prânz, se joacă şi îşi fac temele după ore. Pentru a scăpa de grija lecţiilor pentru acasă, tot mai mulţi părinţi apelează la programele de After School din Iaşi. Momentan, acest tip de program există la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Şcoala nr.15, Şcoala nr.33 şi Şcoala nr.40 „Alecu Russo”. La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, programul After School a fost înfiinţat în 2006, la cererea părinţilor. „Din lipsa timpului, mulţi dintre părinţi nu-şi pot supraveghea copiii după ce ies de la şcoală. Uneori, elevii sunt nevoiţi să-şi facă temele pe holurile spitalului sau pe un colţ de birou în locul în care lucrează tatăl sau mama”, a declarat Tudorina Andone, învăţătoare la clasa a II-a, în cadrul colegiului ieşean. De programul After School beneficiază acum 28 de copii care iau masa de prânz, se joacă şi îşi fac temele la şcoală. „Într-o oră, două îmi fac temele. Doamna învăţătoare poate să mă ajute să-mi fac tema mai bine decât tata, care vine obosit de la servici.”, a mărturisit Andrei Bogdan Andrieş, elev în clasa a II-a. Din cauză că sunt ajutaţi de învăţătoare să-şi facă temele copiii primesc note doar la testele date în clasă. „Nu mi se pare corect să le punem note pe temă din moment ce sunt ajutaţi de noi. Oricum, temele nu sunt în totalitate făcute bine pentru că, în timpul programului, micuţii mai trag de timp şi le mai rămâne de scris şi pentru acasă”, mai spune Tudorina Andone.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 2 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 2 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Ben Affleck şi Jennifer Lopez au divorțat oficial

HotNews acum 41 minute
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi, potrivit documentelor judiciare obţinute de People. Hotărârea vine la aproape 20 de săptămâni după ce actriţa din „Unstoppable” a depus o cerere de desfacere a căsătoriei în 20 august anul trecut

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 3 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Trafic intens pe sensul de coborâre dinspre Braşov spre Ploieşti al DN1. Care sunt rutele ocolitoare recomandate

Ziare.com acum 17 minute
Traficul rutier este intens, marţi după-amiază, 7 ianuarie, pe sensul de coborâre dinspre Braşov spre Ploieşti al DN1. La această oră, maşinile circulă în coloană, cu viteză redusă, între staţiunile prahovene Azuga şi Buşteni. Infotrafic recomandă ş

Cod galben de inundaţii pe râuri din 3 județe. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 50 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, 8 ianuarie, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite ş

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 4 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Sébastien Loeb, accident în etapa a treia a Raliului Dakar. Maşina sa, Dacia Sandriders, a fost grav avariată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pilotul Sébastien Loeb a avut, marţi, un start de coşmar în etapa a treia a Dakar 2025, între Bisha şi Al-Henakiyah. Maşina Dacia Sandriders a sportivului francez a fost grav avariată după ce s-a răsturnat la kilometrul 12. Loeb, de nouă ori campion

Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

G4Media acum o ora
Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde, cel mai mic având 7 ani, şi au lansat un apel public aut

Vremea

București
acum

14°
mar.

4°/14°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/8°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°