E permis să elogiez două meciuri de la noi?
Poate că nu voi fi luat la ochi şi la gioale dacă - la o săptămînă de meciul terorizant cu Serbia şi după 73 de ani de cînd Liverpool n-a mai bătut Manchesterul la 3 goluri diferenţă - voi da două strigăte de concis şi lucid entuziasm pentru două partide din prăpăditul nostru campionat. A fost mai întîi jocul de la Cluj, căruia pe ninsoarea aceea afurisită numai joc nu-i puteam spune, ci muncă grea, rea, de te durea la inimă; nu prea s-a văzut la noi caznă ca asta, să-i zicem dăruire, că e mai frumos. Omeneşte, româneşte, în portugheză sau argentiniană, toţi au fost bravi. Că merita să învingă Rapiduleţul e aproape adevărat, dar incontestabilă a fost dîrzenia băieţilor. Vă mai spune ceva acest cuvînt - bravură? Vă lasă rece? Vă priveşte, indiferent dacă sînteţi miopi. Eu nu sînt indiferent şi, ca bucureştean cu armata făcută la Cluj, mă întreb cît va ţine elanul Rapidului şi cînd îşi va reveni CFR-ul la jocul ei european, andono-trombetist.
Al doilea meci - s-o spun din prima: senzaţional de simpatic - a fost cel de la Constanţa, unde Craiova a (în)cîntat, alt verb pe care nu ştiu de cînd nu l-am folosit în interior. A mi se replica - munteneşte - că Farul nu a contat, nu prea ţine; poţi s-o baţi pe Farul şi fără să încînţi. Avem în pod, uscate, sute şi ceva de victorii ale oricui cu oricine, chircite, căznite, ca vai de capul lor. A învinge cu panaj, cu brio, asta e foarte rar în campionatul nostru. Plus filmul acesta cu cei doi fraţi Costea, care vin din scenariile nostime, cu happy-end pe moment, cu glorie sau nu după debut. Chiar - de cînd nu am avut în fotbalul nostru - doi fraţi de valoare? (De la fraţii Zavoda? De la fraţii Munteanu?) Răspunsul e simplu, imperativul e neaoş: fiilor doamnei Costea să nu li se urce la cap victoria de la Constanţa!
Încă o dată, sper să nu fiu declarat incompetent, in
