Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măcel la Vaslui, din cauza unei barmaniţe

Publicat in Adevarul, joi 19 martie 2009 ·

Doi tineri au ajuns la spital înjunghiaţi, după o încăierare într-un bar din centrul oraşului. Scandalul a izbucnit marţi noapte, în urma unui schimb de replici între clienţii unui bar. De la înjurături şi pumni s-a ajuns foarte rapid la cuţite. Cătălin Ciubotaru (28 ani) se afla alături de prietena sa, Violeta Barbu, angajată a barului, când l-ar fi auzit pe un tânăr de la o masă lăudându-se că ar fi avut o aventură cu iubita lui.

„Deodată am auzit cum încep să se înjure şi să îşi împartă pumni şi picioare. Au ieşit apoi afară şi au continuat să se bată. Apoi s-a auzit un urlet groaznic, iar când am ieşit afară am văzut pe doi dintre băieţi într-o baltă de sânge, iar pe prietenul fetei de la bar fugind. Apoi am realizat că acesta i-a înjunghiat pe cei doi cu un cuţit”, a spus Vasile Şerban, unul dintre martori.

Barmaniţa spune însă că scandalul a izbucnit fără niciun motiv, pe fondul consumului excesiv de alcool. „Eu eram la o masă cu prietenul meu, iar la o altă masă erau patru tipi, clienţi ai barului.

La un moment dat, iubitul meu s-a dus să îşi cumpere ţigări, moment în care doi dintre băieţii de la cealaltă masă au ieşit după el. Nu ştiu cum s-a ajuns la bătaie, ştiu doar că cei doi erau plini de sânge”, a povestit tânăra.

Victimele sunt în stare gravă

În urma altercaţiei cei doi tineri, unul de 17 ani şi celălalt de 22 de ani, au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Au fost operaţi de medici, iar cel mai tânăr se zbate între viaţă şi moarte.

Barmaniţa Violeta Barbu spune că scandalul s-a iscat din senin

„Ambele intervenţii au fost extrem de dificile, iar pronosticul nostru este rezervat în ambele cazuri. Mai grav este tânărul de 17 ani care a are o plagă în zona inimii. Noi sperăm să îi stabilizăm cât mai repede posibil”, a declarat Ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum o ora
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 58 minute
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin şase persoane au fost rănite, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost spitalizate joi, dintre care una în stare critică, după un incident armat care a avut loc la Universitatea de Stat din Florida, iar un suspect a fost reţinut, relatează Reuters. Focuri de armă au fost raportate la prâ

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 4 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 2 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Lasconi, întrebată cu cine ar vota dacă în turul 2 ar ajunge George Simion şi Nicuşor Dan: E misiune imposibilă

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţin

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/25°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

15°
joi

10°/24°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/27°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°