În urmă cu câteva luni, când Partidul România Mare (PRM) a pierdut alegerile pentru Parlamentul României, pentru prima dată din 1992, culoarul de extremă dreapta din România a rămas liber. Chiar dacă se manifestă public din ce în ce mai des, formaţiunile de extremă dreapta din România nu sunt doritoare să intre în competiţie sau nu au capacitatea electorală şi financiară de a susţine o campanie electorală. Totuşi, ele organizează acţiuni şi îşi fac simţită prezenţa în ţara noastră, la fel cum se întâmplă cu facţiunile similare din restul Europei. Pe de altă parte, există o teorie sociologică conform căreia în timpul crizelor economice tendinţele extremiste devin mai pregnante, iar sărăcia este, în general, un numitor comun pentru cei care fac parte dintre susţinătorii acestor formaţiuni.

Ce uneşte formaţiunile de extremă dreapta?

Facţiunile de extremă dreapta sunt legate între ele prin câteva repere ideologice clare, deşi nuanţele sunt specifice pentru fiecare formaţiune în parte. Astfel, raportorul special asupra formelor contemporane ale rasismului, discriminarii sociale, xenofobiei si intolerantei al Comisiei pentru drepturile omului din cadrul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului  a prezentat la Conferinţa mondială de la Geneva (21 mai-1 iunie 2001) câteva din acestea:

- Rasismul şi discriminarea rasială. Rasismul caracterizează extrema dreaptă; militantismul în favoarea purităţii "rasei albe" şi a "supremaţiei albe" este un denominator comun al acestor organizaţii; adesea, ele promovează şi o puternică tendinţă către anti-semitism.

-  Ultranaţionalismul. Toate aceste partide militează în favoarea creării unui stat-naţiune pur din punct de vedere cultural, ceea ce presupune trimiterea acasă sau asimilarea completă a străinilor; sunt şi în favoarea "preferinţei naţionale" în domeniile econom