Liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden, le-a cerut extremiştilor islamişti din Somalia să coalizeze şi să-l răstoarne de la putere pe şeful statului, şeicul Sharif Ahmed. Sursa: AP Photo
Declaraţia audio a liderului organizaţiei teroriste, a treia atribuită lui în decurs de un an, a fost postată, astăzi, pe internet, anunţă AFP.
Ahmed, un islamist moderat, a fost ales preşedinte al Somaliei, un stat răvăşit de războaie, în ianuarie, având susţinerea ONU.
"Acest Şeic Sharif trebuie înfrânt şi înlăturat", sună discursul lui bin Laden, adresat "campionilor Somaliei". "El este asemenea preşedinţilor (arabi) care se află în slujba inamicilor", a continuat cel mai căutat terorist al lumii în înregistrarea a cărei autenticitate nu a fost confirmată imediat.
Luptătorii islamişti din Somalia, inclusiv reprezentanţii miliţiilor extremiste Shebab, duc o luptă continuă împotriva guvernului somalez şi a aliaţilor săi, încă de la învestirea lui Ahmed în funcţia de preşedinte.