Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să combaţi stresul profesional

Publicat in GAZETA de SUD, joi 19 martie 2009 ·

În plină criză, când veştile rele vin din toate părţile, angajaţii resimt mai mult ca oricând stresul de la serviciu. Munca într-un cadru apăsător are efecte negative asupra lor şi a randamentului în cadrul firmei.

Teama de concediere, orele suplimentare, presiunea de a lucra mereu la nivelul optim îşi pun amprenta asupra stării de spirit a salariaţilor. Conform mojob.ro, există însă şi soluţii pentru a combate stresul profesional. Specialiştii recomandă angajaţilor o planificare a activităţilor cât mai detaliată, în ordinea priorităţilor. Primul pas este ca fiecare să aibă un program echilibrat pentru a evita stresul şi epuizarea fizică şi psihică. În plus, dacă nu aţi reuşit să faceţi faţă tuturor activităţilor propuse, a doua zi trebuie să vă asiguraţi că aţi terminat tot ce v-a rămas în ziua precedentă. Mai mult, dacă aveţi responsabilităţi care credeţi că vă vor ocupa mult timp, e bine să încercaţi să le împărţiţi astfel încât să le puteţi rezolva pe etape.

Învăţaţi să lucraţi în echipă

Lucrul în echipă este şi el benefic în momentele de stres. Fixaţi-vă însă obiective realiste, încercând pe cât posibil să renunţaţi la individualism şi egoism. Altă soluţie este renunţarea la „perfecţionism“. Critica profesională se recomandă a fi privită ca o discuţie constructivă, menită să îmbunătăţească activitatea şi în nici un caz să vă descurajeze. Astfel, socializarea cu colegii este recomandată mai mult ca oricând, iar angajaţii trebuie să fie atenţi la cele mai mici detalii.

Contează foarte mult cum interacţionaţi cu cei din jur. Dacă unul dintre angajaţi se simte copleşit, este recomandabil să ia o pauză de câteva minute, în care să-şi limpezească gândurile. Chiar şi o plimbare până în alt birou îl poate revigora. Atunci când angajatul simte că e copleşit de îndatoririle profesionale, dar îşi ia o pauză pentru a-şi reîncărca bat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 5 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°