● Simona Constantinovici, 47 îngeri de catifea, Editura Brumar, 2008. ● Ana Dragu, Păpuşa de ceară, Editura Charmides, 2008.
Am ţinut să-mi revizuiesc cît mai repede afirmaţia mea de acum cîteva săptămîni cu privire la repetitivitatea poeziei actuale, revenind, iată, destul de repede cu alte două cărţi de poeme. Mai ales că cele cu adevărat speciale, cvasi-incadrabile, intense dincolo de orice poetică sînt rare. Ambele cărţi vorbesc despre moarte, dar fiecare despre un alt fel de moarte. Amîndouă dramatice " una în sensul conflictual, copleşitoare în măsura în care lasă să se întrevadă un moment biografic crud (47 îngeri de catifea), cealaltă în sensul teatral al unei reprezentări simbolic-morbide (Păpuşa de ceară). Prima " lirică, de catifea, mult interiorizată, cu o scriitură psalmodică ce aspiră la condiţia terapeutică, durerea fiind o afacere personală ce ţine de resorturile intimităţii şi ale credinţei; a doua, exhibatorie, scrisul defulează şi modelează suferinţa în ceară, o expune în scene prozaice ca într-un dark-show al fiinţei interioare. Prima te marchează prin tragismul emoţional autentic, în timp ce imaginarul panoptic al damnării de sine din cea de-a doua (doar) impresionează.
Cartea Simonei Constantinovici este teribilul jurnal liric al mamei care asistă neputincioasă la agonia fiicei suferind de o boală incurabilă într-un "salon 47 cu termopane" ca un loc de trecere spre o altă dimensiune, spirituală şi interioară: "iulia iulia iulia iulia! / te strigă cineva / nu întoarce capul / floarea de cireş / e mai albă ca niciodată. / pe ochiul zilei / c(ă)runt / s-a decis să-nflorească / îngeraşul tău de catifea". Dialogul mamei cu îngerii morţii din jurul candidei fetiţe (îngerii fiind consolările echivocei dispariţii) este reverberant, deopotrivă zbuciumat şi seren, alternînd reveriile hieratice cu delirul ludic, rătăcirea diafană a flash-ba
