Problema diferentei dintre preturile de producator si cele platite de consumator a ajuns in punctul in care necesita o actiune imediata din partea institutiilor europene. Cel putin asta se spune in expunerea de motive a unui raport al Comisiei pentru agricultura si dezvoltare rurala din Parlamentul European care va fi prezentat plenului saptamana viitoare. Painea este alimentul pe care europenii platesc de zeci de ori mai mult decat face. In cazul acestui aliment de baza, preturile cu amanuntul pot fi de 30 de ori mai mari decat preturile de producator, iar agricultorii primesc in general circa 8% din pretul final.
Motivele care conduc la decalajul dintre preturile de producator si cele platite de consumatori sunt multe. Printre cele mai importante, implicarea tot mai mare a intermediarilor, speculatiile cu produse alimentare ca marfuri de schimb si cresterea constanta a costurilor neagricole (in special energia si forta de munca), scrie raportoarea Katerina Batzeli.
Insa documentul aduce in discutie si o alta problema: distribuitorii si concentrarea pietei.
Potrivit raportului, in ultimul deceniu marii distribuitori au ajuns sa domine pietele alimentare europene.
"Daca in 1993 gradul de concentrare era de 21,7%, in prezent acesta depaseste 70%. (…) Marile supermarketuri abuzeaza de puterea lor de cumparare pentru a-i constrange pe furnizori sa scada preturile la niveluri nesustenabile si pentru a le impune acestora conditii inechitabile. Marii distribuitori din Europa se transforma constant in „agenti de paza” ce controleaza accesul agricultorilor si al celorlalti furnizori la consumatorii UE(…)”, noteaza raportul.
Rezultatul? Pretul final platit de consumatori in Europa este de pana la cinci ori mai mare decat pretul de producator, iar banii care se intorc la acesta din urma din ce in ce mai putini.
Daca