Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satelit sau rachetă

Publicat in Jurnalul, joi 19 martie 2009 ·

Casa AlbÄ� are o dilemÄ�: dacÄ� Phenianul va lansa o rachetÄ� cu razÄ� lungÄ� de acÅ£iune, în loc de un "satelit de comunicaÅ£ii", aÅ�a cum a anunÅ£at oficial Å�i ce-i de fÄ�cut cu dispozitivul respectiv. Decizia de a intercepta racheta nu e marea bătaie de cap a Washingtonului, ci dacă sistemul de apărare antirachetă al Statelor Unite va avea capacitatea militară de a o doborî la timp. Preşedintele american, Barack Obama, va fi cel care va hotărî ce e de făcut cu dispozitivul pe care a anunţat că îl va lansa Coreea de Nord. Dar, în primul rând, Obama nu va avea decât câteva minute la dispoziţie pentru a lua decizia şi, în al doilea rând, la început, "nu se poate şti dacă trimit ceva în spaţiu sau către SUA sau către un alt teritoriu", potrivit lui Bruce Bennett, un specia­list din California.

Abia când va ajunge deasupra Pacificului, dispozitivul şi traiectoria acestuia vor fi mai uşor de detectat. Racheta ar putea fi distrusă de pe crucişătoarele americane Aegis, din Marea Japoniei, SUA putând invoca motivul că şi-a apărat aliatul nipon. Cel mai bun scenariu pentru Obama ar fi însă eşecul lansării dispozitivului nord-coreean în spaţiu, aşa cum s-a întâmplat şi în 2006.

Casa AlbÄ� are o dilemÄ�: dacÄ� Phenianul va lansa o rachetÄ� cu razÄ� lungÄ� de acÅ£iune, în loc de un "satelit de comunicaÅ£ii", aÅ�a cum a anunÅ£at oficial Å�i ce-i de fÄ�cut cu dispozitivul respectiv. Decizia de a intercepta racheta nu e marea bătaie de cap a Washingtonului, ci dacă sistemul de apărare antirachetă al Statelor Unite va avea capacitatea militară de a o doborî la timp. Preşedintele american, Barack Obama, va fi cel care va hotărî ce e de făcut cu dispozitivul pe care a anunţat că îl va lansa Coreea de Nord. Dar, în primul rând, Obama nu va avea decât câteva minute la dispoziţie pentru a lua decizia şi, în al doilea rând, la început, "nu se poate şti dacă trimit cev

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Solicitanţii de azil pot rămâne în România până la finalizarea procedurii - lege promulgată

HotNews acum 9 minute
Solicitanţii de azil pot rămâne în România până la finalizarea procedurii, conform unui act normativ promulgat miercuri de președintele Klaus Iohannis. Refugiați din Ucraina sosesc în Gara de Nord din CapitalăFoto: Agerpres Conform legii, care aprob

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Raiffeisen Bank oprește plățile în dolari pentru clienții săi din Rusia

HotNews acum 54 minute
Subsidiara din Rusia a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International a anunţat miercuri că plăţile iniţiate în dolari nu vor mai fi disponibile începând din data de 10 iunie, invocând modificarea cerinţelor băncilor corespondente, transmite

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 3 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 7 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Cine este principalul suspect pentru uciderea Raisei, fetița de doi ani din Dolj găsită moartă pe un câmp

HotNews acum o ora
Un adolescent în vârstă de 15 ani, înrudit cu fetița din Dolj găsită moartă pe un câmp, a fost ridicat miercuri de către polițiști, fiind principalul suspect pentru uciderea copilului de doi ani și cinci luni, potrivit unor surse citate de Digi24. M

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum 56 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum o ora
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/22°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°