334 deputaţi şi 137 senatori. Noi i-am ales. Care este profilul lor? Institutul pentru Politici Publice reia seria rapoartelor despre activitatea parlamentarilor şi a început prin a prezenta statistic profilul celor 471 de demnitari care ne fac legile. Sursa: Razvan Valcaneantu Astfel, peste 50% dintre membrii actualului Parlament au fost schimbaţi faţă de anteriorul (2004 - 2008). Prin comparaţie cu mandatul trecut, senatorii (39%) sunt realeşi aproape în acelaşi procent ca şi deputaţii (40%). În plus, 186 deputaţi şi respectiv 72 senatori nu au mai fost niciodată în Parlament. „Veteranii” Parlamentului
Concluzia studiului IPP arată că pretinsul proces de reînnoire a clasei politice, prin introducerea votului uninominal, nu a condus la schimbări semnificative în structurile de conducere ale celor două Camere (Birourile Permanente, lideri de grupuri parlamentare).
Parlamentul României este un loc de muncă stabil pentru o parte dintre politicieni. La o privire istorică asupra componenţei parlamentului din 1990, respectiv din 1992 până în prezentul, regăsim următorii politicieni: de la UDMR, din 1990: Gyorgy Frunda, Marko Bela, Verestoy Attila, Kerekes Karoly, Marton Arpad - Francisc, Varga Attila şi din 1992 Antal Istvan, Seres Denes; de la PDL (fost PD) din 1990: Radu Berceanu; de la PSD, din 1990: Adrian Năstase, Bogdan Niculescu Duvăz (anterior PD) şi din 1992: Cristian Dumitrescu (anterior PD), Eugen Nicolicea, Dan Mircea Popescu; de la PNL,din 1992: Crin Antonescu.
„Veteranii” Parlamentului vin, aşadar, mai ales de la UDMR, formaţiunea cu cea mai scăzută rată de înnoire a reprezentanţilor săi în legislativul de la Bucureşti. Dintr-un alt punct de vedere însă, prezenţa acestor importanţi lideri politici în Parlament poate fi interpretată şi ca o solidă experienţă pe care aceştia au adus-o în legislativ”, arată studiul.