Este greu de stabilit unde se sfârsesc legendele si unde începe adevarul strict istoric. Dar ce importanta mai are?
Astazi este acceptata ideea ca jocul de sah a aparut în India în jurul anului 570, de unde arabii l-au preluat odata cu dragostea pentru matematica, iar odata cu întrega cultura araba, sahul ajunge în lumea occidentala. Se stie ca, celebrul matematician Alkoritzmi (sec.IX), de numele caruia este legata notiunea de „algoritm”, a consacrat o parte din activitatea sa aplicatiilor matematicii în sah!?
Prima carte de sah este datata aproximativ la 890 si se datoreste medicului Abul Abbas din Bagdad. În Europa, sahul s-a raspândit pe doua cai: una prin nordul Africii si de acolo în Spania si alta, prin Asia Mica, Bizant, Balcani, peninsula Italica. Cert este ca în Evul Mediu, sahul era considerat o disciplina de baza în educatia cavalerilor, fiind absolut necesar pentru formarea caracterelor ferme si nobile.
Istoria sahului cunoaste si o perioada, care a durat pâna la sfârsitul sec. XIV-lea, în care biserica nu a agreat practicarea sa!? Astfel, cedând presiunii acesteia, în 1254, Ludovic al IX-lea, interzice sahul pe întreg teritoriul Frantei. Explicatia acestei interdictii se datoreste faptului ca, în lipsa ceasurilor de control, unele partide se prelungeau foarte mult si pentru accelerarea lor, se foloseau zarurile care prin punctajul afisat indicau conventional piesa ce trebuia mutata. Zarurile implicând norocul, iar biserica interzicând cu desavârsire jocurile de noroc, nu a fost necesar decât un pas pentru ca interdictia sa se extinda si asupra jocului de sah. Din fericire, interdictia a fost doar de scurta durata. Cert este, ca în prezbiteriul bisericii San Savino de lânga Padova (Italia), construita în jurul anului 1000, într-un mozaic colorat, este reprezentata imaginea a doi cavaleri care joaca sah.
În epoca Renasterii
