Construcţiile de locuinţe noi au crescut cu 22%, în luna februarie, marcând astfel cel mai mare avans din anul 1990 până în prezent. Pentru prima dată în ultimele zece luni, construcţiile de locuinţe noi au crescut în SUA, readucând optimismul investitorilor de la burse. Departamentul american pentru Comerţ a anunţat că, luna trecută, au fost demarate cu 22,2% mai multe proiecte de construcţii rezidenţiale faţă de ianuarie. În ciuda faptului că această creştere este cea mai mare din ultimele două decenii, construcţiile de locuinţe noi sunt încă la un nivel inferior celui din ianuarie 2008. Toate regiunile din SUA au raportat creşteri, cu excepţia zonei de vest, care a fost cel mai puternic lovită de criza creditelor.
Reprezentanţii Rezervelor Federale ale SUA (FED) au semnalat că vor păstra în continuare nivelul actual al dobânzii de referinţă, de 0,25%, oricât timp va fi necesar.
Dobânda de referinţă nu creşte
În plus, mulţi economişti citaţi de AP au afirmat că FED nici măcar nu se va gândi la o majorare a dobânzii de referinţă până când nu va scădea numărul şomerilor.
În prezent, rata şomajului în SUA a atins cel mai mare nivel din ultimii 25 de ani, de 8,1%, în luna februarie. După anunţul Departamentului american pentru Comerţ, principalii indici bursieri din SUA au înregistrat creşteri semnificative, de peste 1%.
Acţiunile companiilor de construcţii s-au apeciat considerabil după acelaşi anunţ al autorităţilor americane referitor la creşterea construcţiilor de case noi. Acest salt al construcţiilor se datorează în special proiectelor pentru apartamente, relatează „Bloomberg“.
Creşterea de peste 22% din construcţii înseamnă o rată anuală de 583.000 de unităţi locative. Asta, în condiţiile în care aprobările şi construcţiile pentru noi locuinţe scăzuseră în luna ianuarie până la