Nu vedeţi nimic de Daniel Arasse Grupul editorial ART, 2008 O carte splendidă, care se citeşte pe nerăsuflate, dar cu mari precauţii şi delicii estetice. Precauţii – fiindcă doreşti să înţelegi, delicii – deoarece ai vrea să nu se mai termine. La „ospăţ“ participă nu doar ochiul „livresc“, ci şi cel „artist“, pasionat de culoare şi voluptuos. La capătul acestei lecturi/priviri ajungi şi tu să te simţi un mic „iniţiat“. Farmecul maestrului… Daniel Arasse (1944-2003) este un important teoretician al artei, un istoric binecunoscut al acesteia, dar, înainte de toate, este un spirit ludic, căruia-i place să privească în pictură ceea ce noi, obişnuiţi cu vederea „simplă“, nu zărim imediat. În primul rând, îl ajută specialitatea sa, bagajul de cunoştinţe imens, dar şi o sagacitate a privirii care îl fac să „citească“ tablourile faimoase ale picturii cu un ochi mereu proaspăt. După ce priveşti împreună cu Daniel Arasse, nu mai vezi la fel ca înainte un tablou. Cele şase capitole ale cărţii sunt tot atâtea expozeuri prin istoria picturii, ca şi descrieri ale unor cazuri particulare, în care autorul se livrează unui cititor pasionat să redescopere împreună cu el o altfel de privire. Totul începe, în acest serial pasionant al privirii, în care sunt analizaţi, între alţii, pictori importanţi ca Bruegel cel Bătrân sau Velasquez, cu o scrisoare adresată unei prietene, critic de artă, de care se desparte în ceea ce priveşte interpretarea tabloului lui Tintoreto, „Marte şi Venus surprinşi de Vulcan“, aflat la Althe Pinakothek din München. Se cunoaşte povestea celui mai dizgraţios cuplu din Olimp: Vulcan, fiu al lui Zeus, detestat de Hera, era urât, diform, prin urmare nedorit de graţiile panteonului grec. Ba nici măcar de muritoare. Totuşi, sorţii decid ca soaţa lui să fie Venus, nimeni alta decât zeiţa dragostei. Un norocos, s-ar zice. Dar Vulcan munceşte mult în fierăria sa zeia