Romanul "Cel mai iubit dintre pământeni", de Marin Preda, s-a bucurat de un imens succes încă de la prima sa editare, în 1980, la Editura Cartea Românească.
La vremea aceea, tirajul a fost de 30.000 de exemplare. În seria Biblioteca pentru toţi, primul volum al romanului a fost editat în 150.000 de exemplare, care s-au epuizat din zorii zilei de 18 martie. Criticul literar Geta Dimisianu, o apropiată a scriitorului, redactor al editurii Cartea Românească, la vremea aceea, povesteşte amănunte inedite despre autor şi naşterea acestui roman de căpătâi al literaturii noastre. JN: Ce vă amintiţi în legătură cu primul tiraj al romanului?GD: Eu nu ştiu câte mii de exemplare s-au scos atunci, adică în primul val s-au scos 30.000, dar pe urmă s-au scos o mulţime de continuări de tiraj. Nu se chemau ediţia a doua pentru că, din nenorocire, el dacă ar fi trăit, şi-ar fi rescris această carte. Pentru că el avea chestia asta, adică stătea aşa o perioadă şi după aia rescria, aşa cum a făcut şi cu "Risipitorii". Şi cartea asta poate că ar fi trebuit rescrisă. Ştiţi că el era măcinat de chestia asta, că el era un mare scriitor, dar că nu e un scriitor popular.
JN: Dar de unde i se trăgea?GD: Aşa era el. Era un om care citea foarte mult. Ştia ce se întâmplă şi în alte părţi şi el auzea chestiile astea dinainte de război cu tirajele mari ale scriitorilor populari. Lui i-ar fi plăcut să aibă genul acesta de succes. Şi nu l-a avut decât la cartea asta şi la "Delirul". Nu la "Moromeţii" nu la "Intrusul", adică la cărţile lui importante. După 1970, a început să simtă gustul literaturii cu succes la public. De unde fusese un scriitor mare mai departe de vulg, acum voia să aibă parte de succes de public. Şi a început să aibă cu "Delirul", "Marele singuratic" şi "Cel mai iubit dintre pământeni". Fiind un prim tiraj de 30.000 de exemplare adus în editură, veneau oamenii