România are tot felul de produse. Sînt o groază de armate de analişti financiari care tremură ca frunza în codrul strămoşesc atunci cînd, Doamne-fereşte, scade, un pic, produsul intern brut (PIB) sau reitingu^ dă ţară nu se simte prea bine. Nu mai vorbesc atunci cînd Down Jones (doungionsu^ nostru, cu nume de sindrom) e chiar la pămînt. Să te ferească Dumnezeu cel sfînt să te plimbi pe culoarele Băncii Naţionale în acele zile nefaste. Rişti să fii linşat dacă nu eşti la curent cu situaţia. Sau să faci imprudenţa să te afli în studiourile vreunui post de televiziune fără să murmuri, spăşit, rugăciunea-noastră-cea-de-toate-zilele-cu-privire-la-criză. Da, dar noi, oamenii care avem cît de cît în cîr cu-cu-ltura (e singurul cuc care mai cîntă în capul nost^!), sîntem obişnuiţi de multă vreme cu criza. La noi e criză de cînd ne-am născut. E criză de cînd ne amintim. întotdeauna, cultura e cenuşăreasa guvernelor, ţiitoarea tuturor administrăţiilor. Culmea ar fi să vedem cum e să nu fie criză. Restul lumii, oh, sărmanii, ăia d-abia d-acuma se mai învaţă şi ei, sărăcuţii, cît de cît, cu criza. Bieţii miniştri de finanţe, cît de traşi la faţă trebuie să fie ei de cîteva luni încoace. Parcă îi şi aud murmurînd prin Casa Poporului: - Ehei, pe cînd nu era criza...
Da, noi avem produs intern brut. Dar produsul cultural, net, finit sau brut, nu, din ăsta nu avem. Noi, oamenii ăştia care au în clin şi-n mînecă cu, o, da, chestia aia ruşinoasă, de nepronunţat, numită cultură, noi fireşte că evident că desigur că negreşit că nu producem nimic. Doar retorică. Şi, poate, nici aia. Oricum, nimic cuantificabil. Merge cultura mai bine sau mai rău ca anul trecut? Nu ştim. A căzut capul vreunui ministru din pricini de cultură? Nu. |ştia n-au nici o frică. |ştia n-au nici o taină. Iar unii dintre miniştri nici nu au legătură cu, pardon, cultura. Majoritatea sînt găunoşi, in
