Destinatar: Bruno Mazzoni

Caro Professore,

Ştiu cât de mult iubeşti literatura română şi cât de bine o cunoşti. Şi cât vă străduiţi, voi, româniştii de la universităţile italiene, să-i faceţi şi pe alţii s-o îndrăgească. Drept mulţumire, dacă s-ar putea, te-aş invita nu într-un loc din spaţiu, ci într-unul din timp, la o cină acasă la Maiorescu. Tare plăcute trebuie să fi fost asemenea seri, în strada Mercur nr. 1. De pildă cea din 14 septembrie 1882, după noul calendar, când unul dintre oaspeţi a fost Ion Creangă, care le-a povestit convivilor "cu mult haz" despre hoţul Chietraru şi despre o invenţie de măsurat apa a fiului său. (Fiul lui Creangă, căpitan de meserie, e tatăl unui arhitect celebru în Bucureştiul interbelic, Horia Creangă.) Sau, şi mai bine, te-aş chema la el cu câteva zile mai târziu, pe 18 septembrie, atunci când Slavici şi-a povestit impresiile de călătorie în Italia. Sigur că le avea bine fixate, pentru că îi scrisese lui Titu Maiorescu două lungi epistole, cât o nuvelă, pe care, atent cu valorile literare cum îl ştim, criticul le-a păstrat în arhiva lui. Aşa că, deşi trebuie să ne punem pofta-n cui în ce priveşte cina la domnul Maiorescu, putem, în schimb, să ştim cu destulă exactitate ce s-a povestit acolo. Ba mai mult, e posibil ca amfitrionul să fi citit cu glas tare pasajele mai expresive din scrisori, aşa cum le voi cita şi eu acum.

Dar să vedem cum era oraşul tău natal pe vremea lui Slavici sau, mai bine zis, cum i se pare sudul dezordonat unui om cam prea strâns în chingile unui trai cuviincios până la sfială, plin de convenţii, de tip Viena lui Franz Josef. Te-am prevenit în scrisoarea trecută că ardeleanului nostru, pe care, să recunoaştem, veselia nu-l dădea afară din casă, nu avea cum să-i priască la Napoli. Ca să te consolez, pot să-ţi spun că şi despre Braşovul meu natal a scris cuvinte asp