Cu, de bună seamă, o cronică de local închipuie aceste rînduri. Nici un aide-mémoire pentru Berlinul anilor frumoşi, cînd nu gustase încă ambiţiile otrăvite ale celui de-al Treilea Reich. Ci, cît de fugitivă, o recitire la lumina halbei a Momente-lor din primul an al secolului trecut. Lumea lui Gambrinus şi a ţal-ului.
O lume care, dînd zaţul pe spumă, găseşte, aşa, soluţii anti-criză. Idealul ei nu e nici beţia (cu bacoviana justificare de mai tîrziu că "altfel e greu pe pămînt"), nici tipicul angoaselor de cafenea, descîntate aristocratic, lîngă o ceaşcă în care se arată destinul. Ce vrea lumea asta a bărbaţilor - damele sînt, de obicei, obstinate băutoare de ceai... - e răcorirea. Luarea de pe suflet, cu o lejeritate în bună parte jucată, a problemelor care supraîncălzesc soţietatea. Care intră în cîteva clase mari. Cele mai adesea atacate, tocmai fiindcă nu aşteaptă nici o rezolvare, indiferent cît de mare e numărul halbelor sacrificate pentru ele, sînt cele filosofice. Filosofii resemnate, de păţit care ştie că "nu există roză fără spini", ori de virtuoz al ambiguităţii, în stare oricînd să-ţi demonstreze că, în chestiunea bulgară, nu stăm "nici aşa, nici altminterea". Carevasăzică, nici bine, nici rău. E o cale de mijloc numai potrivită cu berăria. Fiindcă, dacă n-ar fi probleme, n-ar avea tîlc adunarea. Dacă n-ar fi cine să se ocupe de ele, superba pierdere de vreme ar prinde iz de imoralitate, ori de inconştienţă. Dar aşa, iluştri chibiţi ai mizelor altora, amicii îşi pot vedea de treabă. Cît să treacă spuma.
Alte probleme sînt mai meschine. De pildă, emoţiile venirii unui urmaş ("Nu pot, monşer, pentru ca să stau când face" - Situaţiunea), înecate în bere şi-n politică. Departele, pe care nu poţi să-l influenţezi, dar poţi să-l discuţi, e, întotdeauna, mai ispititor.
De la "cafine central", şi nicidecum de la b
