Intelectual rafinat, cu temeinice studii stiintifice (fizica, geologie, doctorat in magnometrie) si cunostinte dintre cele mai serioase, mai diverse, in domeniul literaturii si artelor, universitarul Dan Bogdan Hanu face figura aparte in lumea intelectuala a Iasului.
Omul e discret, generos, modest, de o eleganta impecabila in raporturile cu semenii, indatoritor, atent sa nu deranjeze pe nimeni nici cu vorba, nici cu fapta.
Aristocrat pana in maduva oaselor, el lasa mereu impresia unui bun si comod tovaras de conversatie, capabil sa asculte ore in sir, cu calm, fara sa protesteze, desi in sinea sa va fi dispretuit pe buna dreptate comportamentul strident al celor din jurul sau, oameni indeobste vulgari, egoisti, vanitosi, obisnuiti sa vaneze daca nu lucruri mari, precum gloria literara, atunci barem un profit oarecare. De aceea, poate, in lumea scriitorilor cel putin, Hanu pare o figura excentrica, un ins bizar, cazut din Luna, sau mai curand un carturar de moda veche, anacronic, cu preocupari exclusiv intelectuale, strain de scopuri pragmatice sau de patimile marunte si de meschinele naravuri ce agita de regula breasla.
De altfel, Hanu a cultivat probabil mult timp poezia ca simplu divertisment, exercitiu minor, relaxant, in felul unui lucru oarecum secundar, ravnit totusi cu o intensitate care-l va determina pana la urma sa-si calce pe inima si sa-si adune textele in volum, incurajat poate si de exemplul catorva predecesori ilustri. Debutul tarziu (Vindecarea de simetrie, Editura Cronica, Iasi, 1999), nel mezzo del camin, nu trece neobservat (cartea obtine Premiul „Mihai Eminescu" in anul imediat urmator), ceea ce-i intareste autorului credinta in propria vocatie si-l ajuta sa depaseasca definitiv etapa tatonarilor la care raman, de regula, acei carturari pedanti si scortosi, de moda veche, preocupati intr-o mult prea mare masura de
