Spaima oricarei vedete este existenta unui paparazzo in spatiul sau privat. Fie ca acest spatiu inseamna o plaja (nu neaparat privata), propria ograda a vilei, un club de noapte, dormitorul sau viata sentimentala, teama ca va fi surprinsa in ipostaze care nu ar trebui sa ajunga la urechile ori sub privirile publicului este aceeasi. Aceasta frica provine din viata dubla pe care o duc vedetele. Exista una la vedere, in lumina reflectoarelor, in care totul este aproape perfect, si o alta care dovedeste imperfectiuni, ca sa folosesc un eufemism.
Cele doua vieti duse de vedete sunt adesea contrare. Fardurile, sclipiciurile, ajustarile computerizate, directorii de imagine si PR-istii le confectioneaza o imagine. Vedetele incep sa creada nu numai ca este si singura de aratat, dar si singura reala. Când cineva le surprinde in ipostaze care nu concorda cu ceea ce s-a acreditat ca fiind real, vedetele reactioneaza violent, clamând dreptul la viata privata. Nimeni nu e dispus sa accepte ca reale sunt ridurile de la colturile ochilor, oboseala pielii evidenta fara uleiuri si retusuri fotografice, aventurile de-o noapte (vedetele trebuie sa traiasca mereu numai "frumoase povesti de dragoste") si imperfectiunile caracterului. Vedetele se tem de paparazzi pentru ca au ce ascunde. Publicul vrea, e avid de imaginile footgrafilor vânatori de vedete si de dezvaluirile jurnalistilor mondeni pentru ca vrea sa stie totul despre o persoana publica, dar si pentru ca sesiseaza artificialitatea imaginii cu care se afiseaza cele mai multe staruri. Usile trântite in nasul publicului nasc tot felul de povesti in care imaginatia o ia la vale. Regula e simpla: cu cât ascunzi mai mult, cu atât imaginatia e mai bogata, ea functionând, fiind alimentata de fragmente disparate care nu pot exista fara o poveste. Fundamental, starurile ascund omenescul din ele, din viata, din
