O fotografie galbuie, proaspata in ciuda trecerii timpului, a tinut insistent sa-mi trezeasca interesul. Nici nu este spectaculoasa, nici nu reprezinta in sine un document iconografic rarisim.
Eduard Pesky, autorul ei, era un pictor academic mediocru si un fotograf ortodox, care nu se incumeta sa abordeze unghiuri propice fotografierii artistice, multumindu-se cu obtinerea unor imagini obisnuite, aproape banale. Abia catre sfarsitul vietii, in primul deceniu al secolului XX, a lasat posteritatii cateva panoramice in format „cabinet", valoroase doar prin faptul ca surprindeau un moment de cumpana pentru istoria edilitara a Capitalei, care s-a consumat in acei ultimi ani de domnie a lui Carol I. Ele au constituit varful cel mai indraznet al creatiei sale.
Prin ce m-a impresionat aceasta fotografie? Chiar prin prospetimea ei, o noutate la fotografiile lui Pesky. Este o imagine luata intamplator, un instantaneu. Probabil ca Pesky participase la o intrunire a personalitatilor de origine germana in Sala Liedertafel, pe locul careia s-a construit aripa moderna a Institutului de Arhitectura, si ca avea aparatul pregatit pentru a imortaliza momentul, asa cum se obisnuia. Sau poate ca domnul si doamna, care coborasera din trasura si se indreptau spre intrarea din strada Academiei a magazinului Aux Villes de France, insemnau ceva pentru el ori pentru comunitate.
Surprinderea scenei s-a facut cu discretie, sub privirea ingrijorata a unui vardist, care, fiind oarecum departe, pe Strada Noua, asista neputincios. Nu stiu si nu doresc sa aflu daca executarea acestui instantaneu a avut urmari neplacute pentru Pesky, important pentru noi, la o suta de ani distanta, este ca viata acestei fotografii palpita cu vigoarea de atunci.
O fotografie galbuie, proaspata in ciuda trecerii timpului, a tinut insistent sa-mi trezeasca interesul. Nici
