Mircea Cărtărescu: „Să nu ne mai spună prim-ministrul Boc povești de adormit copiii: că e un împrumut preventiv, că e făcut doar în vederea protejării rezervei monetare”.

Doar câteva luni au trecut de când prim-ministrul Tăriceanu raporta o senzaţională creştere economică a României cu mai bine de şapte procente, ce amintea de faimosul „miracol românesc” trâmbiţat în anii ‚60 de propaganda comunistă. Pentru ca acum, înainte să avem timp să ne dezmeticim, să fim apucaţi de ceafă, cu o duritate implacabilă, şi să fim siliţi să privim realitatea în faţă. Acum nu mai e loc de speculaţii, de c-o fi şi c-o păţi. Nici de lupte politicianiste, nici de aruncat vina pe un guvern sau altul, pe un partid sau altul. Toţi, din toate părţile, ne transmit acum acelaşi mesaj: suntem toţi într-o oală, e groasă, mai groasă decât am crezut şi decât credeam că va fi vreodată posibil. Nu ştiu cât de adevărate au fost cifrele lui Tăriceanu şi cât au reflectat ele o creştere economică reală şi sănătoasă. Dar azi toţi vorbesc de o economie „volatilă”, extrem de vulnerabilă, şi care s-a contractat brusc cu vreo zece procente, căzând de pe culmile triumfalismului în abisul marasmului total. Poate că cele 7,2 procente ale lui Tăriceanu or fi fost vreo cinci în realitate, iar pe de altă parte poate că nu vom ajunge, cum prevede FMI, la 4,5 la sută deficit, dar la 3,5 tot ajungem. Oricum am lua-o, e o cădere catastrofală pentru noi, cei care ne băteam joc de criză acum câteva luni, cu un rânjet cinic pe feţe.

Şi sunt convins că încă nu ni se spune tot adevărul. Mă sperie consensul clasei politice în privinţa necesităţii colosalului, incredibilului împrumut pe care-l vom face la FMI şi la celelalte organisme internaţionale. Optsprezece sau chiar douăzeci de miliarde de euro? Pentru o ţară ca a noastră, pentru o economie ca a noastră? Când va crea economia noastră „volatilă”