Deşi a declarat că gradul de îndatorare al Primăriei Medgidia este de peste 30%, primarul municipiului are în derulare o serie de proiecte importante pentru comunitate
De profesie inginer, actualul edil al oraşului Medgidia, liberalul Marian Iordache, a acumulat şi o vastă experienţă în administraţie.
Din 1991 până în 2004 a fost viceprimarul municipiului. Următorii patru ani a îndeplinit funcţia de director comercial în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, iar în 2008 a devenit primarul Medgidiei.
Care este sursa predominantă de venit a primăriei pe care o conduceţi?
La ora actuală, veniturile proprii sunt asigurate din două surse importante: pe de-o parte, din taxele şi impozitele de la agenţii economici, pe de altă parte, din cele de la populaţie. Aş spune că toate aceste surse nu sunt valorificate suficient, Medgidia neavând un plan cadastral. Încă mai sunt zone de proprietate necunoscute pentru noi, neînregistrate în listele primăriei. Şi pentru asta am pornit un proiect. Avem în derulare un proiect transfrontalier cu localitatea Silistra, din Bulgaria. Şi ei, şi noi avem nevoie de acest plan cadastral şi sperăm să-l realizăm cu finanţare europeană. Pe lângă cele două surse de venit, o sursă importantă o constituie valorificarea bunurilor pe care le are municipiul Medgidia. Este vorba, în special, de terenuri, şi aici sunt două mari potenţiale furnizoare de resurse. Pe de o parte, terenul care a fost alocat pentru parcul industrial, iar pe de altă parte, o unitate militară care acum este în conservare. Sunt 26 de hectare cu terenuri şi clădiri, care aparţin Ministerului Apărării, dar nu sunt utilizate. Am făcut demersuri pentru a obţine această unitate militară şi, o dată ce o vom obţine, vom transforma clădirile Armatei în diverse obiective: locuinţe, cămin pentru vârstnici, unitate socio-medicală şi, de