Critica criticii este un domeniu special de exercitare a actului critic, care nu se află la îndemâna oricui, pentru că presupune, pe lângă abilităţile hermeneutice de rigoare, şi un orizont de cultură la nivel academic. Printre cei care, nu foarte numeroşi, se ocupă cu acest gen de critică se numără şi profesorul universitar Dan Mănucă (cercetător şi director al Institutului "Al. Philippide" din Iaşi) care, de multă vreme, susţine în mod consecvent o rubrică de profil în revista "Convorbiri literare".
Volumul generic denumit Restituiri (Ed. Opera Magna, Iaşi, 2007) grupează selectiv texte publicate în paginile revistei de la Iaşi de-a lungul anilor şi se constituie, în linii generale, într-o pledoarie pentru un anumit mod de a recepta şi de a evalua contribuţia unor specialişti în domeniul istoriei noastre culturale şi literare.
Prima parte a volumului este consacrată jurnalului (ca specie, desigur), iar primul capitol este dedicat lucrării Ficţiunea jurnalului intim de Eugen Simion. Criticul universitar de la Iaşi, care nu e de felul său un entuziast, apreciază că Eugen Simion "desprinde o serie de trăsături ale jurnalului intim, într-o analiză dintre cele mai complexe şi echilibrate din câte s-au făcut până acum" (p. 9). Bine documentat, Dan Mănucă îl completează pe E. Simion, afirmând că începuturile jurnalului ca specie nu i s-ar datora vreunui autor occidental, ci curtezanei japoneze Sei Shonagon (care slujea la curtea imperială prin secolul al X-lea). Este un punct de vedere care se detaşează de opiniile curente, dar problema care se pune în acest caz este în ce măsură asemenea texte au presupus şi conştiinţa actului de creaţie, spre a putea fi adjudecate cu deplină legitimitate în contul literaturii artistice. Dacă premeditare nu e, nici de literatură ca artă nu putem vorbi. Plasând jurnalul sub semnul ficţiunii, academicianul Si
