Contextul european este o sintagmă bine sudată, prin utilizarea ei largă în jargonul politic, în demersul publicistic şi în discursul public. Cei din generaţia mea şi eu însumi credeam iniţial că Europa care stă cu ochii pe noi este o filă de comedie caragialiană, o pagină de ficţiune satirică. După decembrie 1989 şi, practic, în apropierea fiecărei date importante din istoria românească postrevoluţionară, când politicienii şi oratorii, gazetarii şi analiştii, oamenii de stat şi reprezentanţii ONG-urilor au insistat până la saturaţie asupra Europei care ne priveşte (în sensul că ne urmăreşte, dar şi în acela că nu putem face abstracţie de ea), ne-am dat seama de formidabila priză la real a lui Caragiale. Comediile lui deveniseră realitatea noastră. }ărişoara şi Europa sunt de fapt invariante ale mentalului nostru colectiv, imagini emblematice, cu putere de circulaţie şi de ipostaziere în epoci istorice diferite. Actualmente, suntem în plină criză, aşadar, iarăşi, în plin Caragiale. "E criză, monşer", ni se spune pe un ton edificat, de undeva de la finele secolului 19; şi noi, în anul de graţie 2009, trebuie să încuviinţăm încă o dată.

Cetăţean european şi patriot român, ca toţi junimiştii, Caragiale ştie să decojească termenii de crusta lor demagogică. El ia în zeflemea nu Europa, ori ţara, ci utilizarea bombastic-frauduloasă a celor două noţiuni. De aici şi actualitatea lui, frapantă. După 1989, şi România, şi Europa au fost introduse în atâtea propoziţii goale, circumstanţiale, conjuncturale, încât referentul s-a văzut evacuat dintr-o frazeologie abundentă şi redundantă. Aşa cum România nu poate fi înţeleasă corect - ci ca o caricatură - din colecţia revistei "România Mare", nici Europa (prin care înţelegem Europa Occidentală) nu se lasă descifrată din discursurile de plastic ale europeniştilor de serviciu. Ca să apelez, din nou, la exemplul perso