Prea multe le-am lăsat în grija Ta,

Neobişnuit să-ncerc dureri şi spaime;

Mi-s tot mai aspre mucedele haine,

Piciorul mi se-mpiedecă-n tafta.

Stau şi îndoi lumina înspre seară

Şi-o-nvăţ să cadă-ntr-un cristal adînc,

Acolo unde bănui c-o să piară

Şi lacrimile ce degeaba le mai plîng.

Nu-mi dărui nici o bucurie-ntreagă?

Şi eu la rîndu-mi blînd te-am ocrotit,

Plimbîndu-te prin vînt şi-n roua vagă

Tăiată-n lama dulcelui cuţit

Ce s-a înfipt şi-n spatele meu, greu.

Îţi simt tristeţea de a-mi fi

bun Dumnezeu...

Prea multe le-am lăsat în grija Ta,

Neobişnuit să-ncerc dureri şi spaime;

Mi-s tot mai aspre mucedele haine,

Piciorul mi se-mpiedecă-n tafta.

Stau şi îndoi lumina înspre seară

Şi-o-nvăţ să cadă-ntr-un cristal adînc,

Acolo unde bănui c-o să piară

Şi lacrimile ce degeaba le mai plîng.

Nu-mi dărui nici o bucurie-ntreagă?

Şi eu la rîndu-mi blînd te-am ocrotit,

Plimbîndu-te prin vînt şi-n roua vagă

Tăiată-n lama dulcelui cuţit

Ce s-a înfipt şi-n spatele meu, greu.

Îţi simt tristeţea de a-mi fi

bun Dumnezeu...