Despre Matilda Caragiu Marioţeanu, prietenă apropiată de zeci şi zeci de ani, colegă de studii şi de catedră universitară, în ultimii ani membru al Academiei Române, am scris în repetate rînduri. Am preţuit contribuţiile sale lingvistice, volumele ştiinţifice dar şi volumele de poezie - pentru că Matilda avea o structură intelectuală complexă. Avea o minte lucidă, pătrunzătoare în cercetarea adevărurilor ştiinţei, dar şi o sensibilitate sufletească de estet dăruit cu har literar şi iubitor al frumuseţilor simple ale naturii şi ale artei. Aş adăuga aici vigoarea ei trupească, vitalitatea cu care se implica în acţiuni sociale şi artistice, cu care înfrunta viaţa. Nu în zadar aparţinea unei familii de artişti, care generase pe marele actor Toma, pe sora sa iubită, Geta, sculptoriţă. Ea însăşi, Matilda, avea în puterea ei artistică magia cuvîntului: studiind limba română - mai ales dialectul ei aromânesc - ştia să îmbine cu talent şi versuri delicat feminine. Om de ştiinţă şi poetă...

Matilda era ca noi şi... nu era! Venise în "cadrilaterul" dobrogean împreună cu toţi ai săi la o vîrstă fragedă, dar păstra în fiinţa ei o subtilă straneitate. Era, la căminul Matei Voievod şi la cantină, o studentă "căministă", dar outsider, altfel decît ceilalţi şi prin statura ei înaltă de "fată a munţilor" (colegii o denumeau "amazoanca"!) dar mai ales prin modul său de a fi şi de a se purta în lumea valahă. Avea o puternică dorinţă de a se integra în viaţa bucureştenilor, ceea ce se completa cu principiile morale ale unei educaţii stricte de familie din "armânime". Matilda credea cu fermitate - şi cu dreptate - în valoarea realizărilor sale. Un excelsior permanent îi călăuzea existenţa. Şi un optimism biruitor.

Dar cît de grele despărţiri şi tragice pierderi i-a rezervat Destinul, de-a lungul anilor! La început, moartea zguduitoare şi absurdă a lui Tom