Ploaie, gladiole si corabii de fum. Despre carti interzise, despre "detinutii" orasului sufocat de graffiti, despre reclame publicitare si cersetori la metrou, despre aceleasi blocuri, spatii concentrationare prin ai caror pereti subtiri auzi ticaind inima vecinului – despre toate acestea s-a mai vorbit. Daca asta suna boem, a poezie urbana din metropola eclectica si nu certifica doar ramasitele psihotice ale unei societati defazate, rupte de civilizatie (vreo patru, cinci decenii de impliniri marete ), tine si de o anumita capacitate de iluzionare colectiva autohtona. "Nimic nou in seara de cartier cu graffiti/ si tigari din celebra pensie de veteran", consemneaza Catalina Cadinoiu in Periodicele din scara blocului .

Aparitie originala, de gust flower-power ("doua ciubote mici de blug, cu toc inalt/ erau pantofii mei de dama", Aproape ruine tot timpul), "imi torn vin rosu pe cateva franturi din Delibes", Periodice din scara blocului), isi cauta gasca ei de fete, simpatic-anarhista, pentru cafeaua duminicala: "Le voi cauta pe Ani, Diana, Mara/ ne intalnim duminica la o cafea?/ o cafea fara noima/ intr-o noapte buna cu vise razand in somn/ in zat vom bulversa Republici, in tigari vom arde/ Sodome, din scrum va cadea Constantinopolul/ vom gandi legi, vom fi presedinti destituiti", Buna ziua). In plus, permanenta dublare a imaginilor prezentului cu unele in transa rememorarii meditative – portretele prietenilor ei de la Dunare, Pasa, pescarita Ulia, Afanasie, Maria Tutov – cand compune aceasta "poveste verde", cu iz de ploaie primavaratica, in timp ce cocheteaza cu bizareriile teatrale ale existentei. Si e doar o asociere formala sa crezi ca autoarea demonstreaza cumva melancolia istratiana a personajelor dunarene, sihastrii misteriosi ai plaurilor. Melancolia ei e metatextuala, a contextului fictional, a povestii, adica. Povestea ei "ve