"Papa Muncitorului" sau "Pontiful Social" recupereaza doar fragmentar portretul complex al lui Leon al XIII-lea. Cel de-al 256-lea succesor al Apostolului Petru a intrat in analele istoriei drept cel mai in varsta papa (a murit la 93 de ani), singurul care s-a nascut in secolul XIX si primul care a murit in secolul XX. Pontificatul sau, depasit ca lungime doar de cel al predecesorului sau, Pius al IX-lea si de cel al lui Ioan Paul al II-lea, se situeaza in toata puterea cuvantului la cumpana dintre veacuri. Cu toate ca a fost un rege fara regat (desfiintarea Statelor Papale ca urmare a incheierii procesului unificarii Italiei), pontificatul lui Leon este unul dintre cele mai stralucite din probabil intreaga istorie a Bisericii Romano-Catolice.

Pentru a spune de ce, sagacitatea personala care l-a facut popular in randul tuturor mediilor sociale (catolice sau necatolice, muncitoresti sau intelectuale) trebuie alaturata imprejurarilor care desi acumulau lava care va erupe in 1914, se caracterizeaza prin pace. In plus, se produce discret, insa nu peste tot, un rapprochement intre puterea seculara si cea ecleziastica pe fondul epuizarii dupa decenii de anticlericalism (Catholic Encyclopedia). Nu doar ca cel de-al doilea Conciliu de la Vatican care a reconciliat Biserica cu modernitatea nu poate fi imaginat fara contributia lui Leon, dar intr-un anume fel Gioacchino Pecci il anunta pe Karol Wojtyla. Atat Leon al XIII-lea cat si Ioan Paul al II-lea comporta cateva trasaturi comune: devotamentul pasional fata de doctrina sociala a Bisericii, popularitatea semnificativa, in mare parte datorata mijloacelor electronice (Leon este primul papa inregistrat si filmat) si corporalizarea unui sens aparte al ultramontanismului.

Ca punte peste veacuri, pontificatul lui Leon este inevitabil unul al paradoxului. Pe de o parte conservator (aparator al Syllabus-