Un colocviu cît se poate de "parizian" pe tema "sfîrşitului romanului" cu participanţi "şic", critici şi scriitori, şi un nu mai puţin "şic" public, doamne şi domni cu vădita preocupare de a nu lipsi la o dezbatere de elită, unde se hotărăşte destinul literaturii, s-ar zice în mai mare măsură decît la masa de scris, în intimitatea camerei bieţilor autori. Deloc neinteresant, în ciuda aerului de "deja vu", după zeci de ani de simpozioane şi colocvii. Nu se înţelege prea bine cine e pentru şi cine e contra, cine ironizează pe cine, dimpotrivă se declară satisfăcut de starea pacientului - sau a muribundului.
"Romanul descifrează enigma vieţii", opiniază un vorbitor (Michel Crépu) - greu să-l contazici - şi continuă: "Dacă doar reflectă sau doar ilustrează, nu mai e roman."
"Romanul poate fi nu importă ce, în măsura în care nu e nu importă ce. Romanul e un obiect distinct de realitatea de la care porneşte, în acelaşi fel în care un tablou e diferit de castelul pe care-l reprezintă" (Félicien Marceau).
"Dacă s-a asistat pe tot parcursul francez al sec. 20 la repudierea istoriei şi a povestirii, asta s-a întîmplat pentru că mulţi romancieri au fost şi filosofi sensibili la dispariţia sensului" (Marc Lambron). Cine ştie, s-ar putea ca asta să fie pricina, asediul romanului de către improvizaţii "filosofi"... Jean-Claude Lebrun: "Literatura nu trebuie să compenseze falimentul discursului cetăţenesc".
Ca deobicei în astfel de dezbateri, devii sau redevii atent cînd se pronunţă Philippe Sollers, cu el mergi la sigur că te va scoate din indiferenţă. Citez deci din relatarea simpozionului - apărută într-o revistă pariziană - rezumatul intervenţiei niciodată plictisitorului Sollers; are "deficienţe", dar nu şi pe aceasta...
"Împotriva societăţii spectacolului (nici de data asta nu e ratată trimiterea la G
