Regizorul ne-a vorbit despre aşteptata premieră a filmului „Marilena“, din 27 martie, cinematografia românească şi problemele cineaştilor. Domnule Mircea Daneliuc, cine e “Marilena”?

Sunt atras de lucrurile greu de făcut. E dificil să scrii despre femei şi la fel de greu este să faci film despre ele, să li te strecori în suflet. Nu ştiu cât de simplu se înţeleg ele pe ele însele, dar din partea asta, a bărbaţilor, lucrul e foarte anevoios. Sunt foarte puţini scriitori şi cineaşti care au reuşit să descopere sufletul ei, lăsând opere serioase. E atractiv un astfel de subiect, te face să-ţi încerci puterile. 

Există o Marilena printre noi toate?

Am extras scenariul dintr-o carte, ce a mai generat alte trei filme – „Marilene”. Pluralul titlului sugerează că există câte o Marilena de acest tip cam în orice femeie, într-o proporţie mai mare sau mai mică, recunoscută sau nu.

Pelicula se lansează după un an de la încheierea filmărilor. Din ce cauză a întârziat atât premiera sau aşa aţi dorit să se întâmple?

A întârziat foarte mult pentru că am fost amăgit de nişte distribuitori care iniţial s-au angajat să lanseze filmul, dar au renunţat din motive mai puţin exprimate. Acum, însă, din 27 martie, se pare că i-a venit vremea.

Unde au avut loc filmările şi cât timp au durat?

A fost turnat în aproximativ cinci săptămâni, la Bucureşti şi Braşov.

Cum v-aţi gândit să creionaţi un personaj atât de zbuciumat interior ca Marilena? A existat o muză?

E greu de spus. E o femeie care simte că începe să îmbătrânească şi i se înmulţesc compromisurile pe care trebuie să le facă cu viaţa. Am rămas cu câte ceva de la femeile pe care le-am cunoscut, nu a existat o muză.

Rolul eroinei principale l-aţi scris special pentru soţia dumne