Doctorul Bernard "care cere o definiţie exactă a morţii".

*

E falimentul unui vis, în care nici nu am crezut, pentru care nici măcar n-aveam satisfacţia că am luptat, care ne-a fost impus şi în care am trăit ca-ntr-o cămaşă de forţă.

*

Trăiam în ironia fină (şi distantă) a lui C. Ironia asta a lui te urmărea pretutindeni.

*

Mila ne face să ne simţim aproape de cineva şi totodată la distanţa la care ne obligă localizarea noastră.

*

Teama este că suntem "pierduţi", nu doar reperabili în câmpul de vedere al celuilalt,... că suntem absenţi din spaţiul său, absents de son éspace... (interesantă observaţia din urmă, subliniată...) - cei care ne supraveghează făcând parte din spaţiul nostru, cum nu face parte o altă specie (monstruoasă)...

*

Omul stăpânit de mânie este faţă de semenul său "ieşit din fire" şi care ar vrea şi el să fie, la acelaşi nivel... (vezi animalele care scuipă sau îşi zbârlesc blana, ca să-şi intimideze adversarul, animalul ieşind din forma lui, căutând să ia o altă formă, neprevăzută, ameninţătoare, pentru percepţia adversarului, care este înfruntat.

El se depersonalizează, ca să-i ofere celuilalt... "le visage du danger".

*

(Februarie 1958). Ce mi se pare ciudat, uneori, şi asta în momentele de oboseală, e că trupul acesta care funcţionează tot timpul de la naştere până la moarte, - funcţionează astfel mereu, fără pauze, fără să zicem, o moarte provizorie, fără o încetare oarecare a existenţei, - o lună, două luni, - că am putea să ne suspendăm temporar, după voinţa noastră, aşa cum opreşti o pendulă, - şi că, dimpotrivă, trebuie să suporţi până la sfârşit desfăşurarea întregului resort, simţindu-te străin de voinţa ta, de tine, de ceea ce devii întruna, fără să vrei...

*

Nominalismul.