Mă numesc Elev. Elev şi atât. Cam asta e principala mea ocupaţie. În prima jumătate a zilei mă puteţi găsi la şcoală, cocoşat din fire peste birou, restul, acasă, pe la alte mese.
Îmi place la şcoală, cred... Până acum nu m-a întrebat nimeni ce vreau, ce-mi doresc sau cam care ar fi maniera mea de a-mi rezolva propriile probleme ori neînţelegeri. Trăiesc în România de când mă ştiu. Am avut o viaţă normală, standard. Părinţii îmi dau să mănânc pâine de mic, asta până într-o zi când mi-am dat seama că poate eu aş coace una mai bună. Totul până în ziua cînd mi-am dat seama că nu e chiar aşa...Nu. Îmi fac griji pentru viitor, chiar dacă cei ce îmi guvernează modul de viaţă, mai mult sau mai puţin aparent, cel mult strâmbă din nas. Îmi pasă de educaţia mea, îmi pasă de modul în care evoluează societatea. O duc destul de bine, slavă Domnului că am început să mă adaptez, poate chiar mi-am alcătuit un algoritm propriu de lucru. Nu mă plâng încă de teme, de ore inutile, de contradicţii...astea parcă au prins rădăcini în sistemul nostru educaţional. Singura mea problemă mai gravă e că sunt confuz. Sunt convins că aşa ai fi şi tu pus în faţa unei figuri nehotărâte ce a avut o revelaţie, care, întâmplator, te afectează în mod direct. Am norocul să colaborez cu Ministerul Educaţiei pe post de cobai.
Recunosc, am fost mai mult decât ameţit în perioada metode vechi-metode noi-variante-nevariante- probe-neprobe-examene-neexamene... Şi până la urmă cum a rămas? Eu merg în continuare la şcoală şi încerc să fiu atent, îmi dau cuvântul, chiar dacă după primele 5 ore încep să simt oboseala. Mama mă ceartă că fac altceva la unele ore, dar ea nu înţelege că sistemul s-a schimbat... Şi ce se mai schimbă. E cam ca un avizier, fiecare postează la un moment dat o idee, şi cei avizaţi le probează pe toate, încercînd să afle care e mai eficientă. Se pare că suntem în minor
