Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu, in avantaj

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 21 martie 2009 ·

Potrivit primelor informaţii, Crin Antonescu ar fi în avantaj pentru şefia PNL. Antonescu are 180 de voturi, faţă de 130 pentru Popescu-Tăriceanu. Votul pentru preşedintele PNL s-a încheiat după mai multe ore în care cei 1400 de prezenţi la Congresul Extraordinar şi-au exprimat opţiunea. Liberalii au fost nevoiţi să decidă între Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu. Bătălia cea mai importantă a fost cea pe şefia PNL. Călin Popescu-Tăriceanu a încercat să câştige un al treilea mandat. Singurul său contracandidat care a rămas în cursă a fost Crin Antonescu. Votul a fost secret, pe buletin de vot. Câştigător  va fi declarat cel care a obţinut cel mai mare număr de voturi dintre cele valabil exprimate. Sesiunea de vot a început la mai bine de jumătate de oră de la terminarea discursurilor celor doi candidaţi. Potrivit primelor informaţii, Crin Antonescu ar fi în avantaj pentru şefia PNL. Antonescu are 180 de voturi, faţă de 130 pentru Popescu-Tăriceanu. Votul pentru preşedintele PNL s-a încheiat după mai multe ore în care cei 1400 de prezenţi la Congresul Extraordinar şi-au exprimat opţiunea. Liberalii au fost nevoiţi să decidă între Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu. Bătălia cea mai importantă a fost cea pe şefia PNL. Călin Popescu-Tăriceanu a încercat să câştige un al treilea mandat. Singurul său contracandidat care a rămas în cursă a fost Crin Antonescu. Votul a fost secret, pe buletin de vot. Câştigător  va fi declarat cel care a obţinut cel mai mare număr de voturi dintre cele valabil exprimate. Sesiunea de vot a început la mai bine de jumătate de oră de la terminarea discursurilor celor doi candidaţi.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Iohannis, despre viitorul instituţiilor europene: Există o distanţă prea mare între alegător şi Bruxelles

Mediafax acum o ora
Iohannis a definit Uniunea Europeană drept un proiect de mare succes şi „un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni şi în aşa fel încât să contăm în ecuaţia mondială”. „Deci ce ar trebu

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 49 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Ce conține acordul de parteneriat strategic încheiat între Putin și Kim Jong-un

Adevarul acum 33 minute
Vladimir Putin și Kim Jong-un au semnat de acord de parteneriat între Rusia și Coreea de Nord, pe care Kim l-a descris ca fiind „pașnic și defensiv” și despre care Putin a spus că nu exclude „acordarea de asistență reciprocă în cazul unei agresiuni

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Noam Chomsky a fost externat, după ce zvonurile privind moartea sa au fost negate de soţia sa

News.ro acum o ora
Lingvistul Noam Chomsky, în vârstă de 95 de ani, unul dintre cei mai influenţi intelectuali americani, a fost spitalizat la São Paulo şi îşi continuă "tratamentul" la domiciliu, au anunţat medicii săi, scrie Le Figaro. "Pacientul Avran Noam Chomsky

Vremea

București
acum

35°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

34°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°