Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea prefecturii, cinci milioane de euro

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 21 martie 2009 ·

Palatul Administrativ al judeţului Dolj, care adăposteşte, printre altele, prefectura şi consiliul judeţean, se îndreaptă vertiginos spre un secol de existenţă. Are deja 96 de ani de la darea în folosinţă şi, din păcate, nu a avut parte de nici o reparaţie capitală.

Prefectura Dolj doreşte să facă o renovare a Palatului Administrativ al judeţului înainte ca această clădire să împlinească un secol de existenţă.

Construcţie viguroasă, cu caractere arhitectonice populare, clădirea care a adăpostit odinioară judeţeana PCR, devenind apoi sediu al Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Dolj, a fost realizată între anii 1912-1913. Este opera arhitectului Petre Antonescu, nimeni altul decât proiectantul Arcului de Triumf (1936), al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1935) şi al Primăriei Capitalei (1910).

În toate aceste clădiri monumentale se întâlnesc numeroase interpretări originale şi interesante ale pridvoarelor, loggiilor, ancadramentelor de ferestre şi uşi, brâielor şi altor elemente ale arhitecturii tradiţionale româneşti. În aceste opere poate fi remarcată o tendinţă de monumentalitate a arhitectului, controlată însă cu mult rafinament, pentru a nu conduce la exagerări.

Inclus nu doar în patrimoniul naţional, dar şi în cel UNESCO, imobilul Palatului Administrativ din centrul Craiovei a început să-şi arate vârsta, nu doar prin zidurile coşcovite, ci şi prin fisurile din pereţi ori bucăţile de zidărie exterioară care au început să se desprindă.

Centrala termică este pe aburi

Starea clădirii, aflată în patrimoniul Prefecturii Dolj, i-a atras atenţia şi prefectului Florin Stancu. „Imobilul nu a beneficiat niciodată de o reparaţie capitală. A fost afectat puternic de cutremurul din 1977, dar reparaţiile au fost mai mult de mântuială, fără o consolidare serioasă. Ne dorim să nu bată vântul şi să nu plouă, pentru că tâmp

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°