A condus Combinatul Siderurgice de la Hunedoara (CSH) timp de aproape 15 ani. A fost ministru adjunct al Metalurgiei câteva luni. Se numeşte Sabin Faur, iar în martie 1989 i-a primit la Hunedoara pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, veniţi aici să le arate hunedorenilor ce investiţii se vor face pentru ca întreprinderea să devină cel mai modern combinat siderurgic din Europa. A zâmbit, fără să vrea, când Nicolae Ceauşescu a vorbit asistenţei şi a fost la un pas să fie dat afară. Astăzi, după 20 de ani, spune că poate aşa ar fi devenit disident.
Uzină - erou
A devenit director tehnic al CSH în 1974, an în care întreprinderea a primit titlul de Erou al Muncii Socialiste, iar în 1976 - director al Centralei Siderurgice Hunedoara. Dacă la sfârşitul anilor '70 şi până în 1981 combinatul de la Hunedoara a făcut peste 4 milioane de tone de oţel, cele mai mari producţii, în ultimii ani lucrurile au început să se strice. Nu mai era minereu suficient, pentru că banii erau cheltuiţi pentru plata datoriilor externe.
În dolari, CSH avea cam 200 de milioane export pe an şi circa 350 de milioane de ruble convertibile, care erau echivalente cu dolarul, export pe devize liber convertibile, şi încă 50.000-60.000 pe diferite schimburi cu ruşii, cehii, polonezii, pentru profile care nu se făceau în România.
"Din aceşti bani noi consumam pentru importurile noastre cam 100 de milioane de dolari, iar restul erau ai statului român. Costurile de producţie erau cam de 850 de lei pe mia de lei, deci aveam un beneficiu net de 150 de lei pe tonă, cel mai bun din ţară, iar costurile materiale erau de 700-750, cele mai mici costuri din industria siderurgică. Cam 2 miliarde de lei le dădeam statului ca beneficii, din care se întorcea un miliard de lei pentru investiţii, reparaţii.
" Statul român lua de la Hunedoara cam un miliard de lei. "N
