Clubul de şah Orizont 64 îşi continuă traseul ascendent şi în 2009. După ce a obţinut anul trecut statutul de club-pepinieră pentru copii şi juniori, gruparea sportivă brăileană a ajuns la cifra record de 100 de jucători legitimaţi, 70% dintre ei fiind copii şi juniori, aproape jumătate dintre aceştia având vârste cuprinse între 5 şi 7 ani, ei fiind selecţionaţi pentru performanţă de la cele două grădiniţe cu care colaborează clubul de şah.
În acest moment clubul Oriziont 64 deţine jumătate din numărul de jucători legitimaţi din Brăila care doresc să se iniţieze tainele sportului minţii, iar din aprilie 2009 îşi extinde sfera de activitate şi în capitală.
"În acest an clubul nostru a făcut toate demersurile necesare, din punct de vedere juridic şi a reuşit deschiderea unei filiale a CS Orizont 64 în municipiul Bucureşti. Consiliul Director l-a desemnat ca director executiv al filialei pe Mircea Radu, maestru al sportului, antrenor cu acte în regulă, arbitru FIDE, fost preşedinte al Comisiei legitimări şi transferuri din cadrul federaţiei de specialitate. Radu se va ocupa de selecţia, legitimarea şi pregătirea sportivilor care vor dori să activeze la Orizont 64", a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului brăilean. Clubul de şah Orizont 64 îşi continuă traseul ascendent şi în 2009. După ce a obţinut anul trecut statutul de club-pepinieră pentru copii şi juniori, gruparea sportivă brăileană a ajuns la cifra record de 100 de jucători legitimaţi, 70% dintre ei fiind copii şi juniori, aproape jumătate dintre aceştia având vârste cuprinse între 5 şi 7 ani, ei fiind selecţionaţi pentru performanţă de la cele două grădiniţe cu care colaborează clubul de şah.
În acest moment clubul Oriziont 64 deţine jumătate din numărul de jucători legitimaţi din Brăila care doresc să se iniţieze tainele sportului minţii, iar din aprilie 2009 îşi exti