Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul Workshop Romano-Turc de Management al Calitatii in Invatamantul Superior

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 21 martie 2009 ·

Comunicat de Presă

În perioada 23-25 martie 2009, în cadrul ciclului de manifestări dedicate Zilelor Porţilor Deschise ale Universitatii “Ovidius” Constanta va fi organizat primul Workshop Româno-Turc de Management al Calităţii în Învăţământul Superior, la care vor lua parte reprezentanţi ai diferitelor universităţi din Turcia şi România cu scopul de a realiza un schimb de experienţă în implementarea structurilor de management al calităţii in învăţământul superior.

Deschiderea lucrărilor Workshop-ului va fi marcată de ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei Prof. Dr. Gulsun Saglamer, Rector al Universităţii Tehnice din Istanbul, din perioada 1996-2004. Incepând din anul 2005, doamna Saglamer are calitatea de membru al Biroului Executiv al Asociaţiei Universităţilor Europene şi participă intens ca reprezentant al Turciei in diferite alte organisme.

Universitatea Tehnică din Istanbul a dobândit o largă recunoaştere internaţională, ajungând să ocupe in prezent un merituos loc 376 in clasamentul Shanghai 500 si locul 133 in domeniul ingineriei.

Programul manifestării, care se doreste să devină tradiţională, urmând a se organiza anual prin alternanţă, in Turcia si România, este ataşat la prezenta.

Tematica Workshop-ului pentru acest an se referă la Structura Instituţională a Sistemului de Management a Calităţii in Universităţi, cu accent pe aspecte importante din perspectiva evaluării instituţionale a universităţilor. De altfel, organizarea acestei manifestări va fi coordonată de Departamentul de Asigurare a Calităţii din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa.

Rectorul Universităţii Ovidius, prof.univ.dr. Victor Ciupină, subliniază în legătură cu acest eveniment academic: „Complexitatea cadrului de referinţă în abordarea problematicii dimensiunii asigurării calităţii în mediul academic românesc consti

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 8 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°